Decizia CCR nr. 434/2022Punctul 8

8. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia apreciază că utilizarea de către textul criticat a sintagmei „faptele reținute în sarcina sa“, iar nu a sintagmei „infracțiunilor reținute în sarcina sa“ determină încălcarea exigențelor constituționale privind claritatea, accesibilitatea și previzibilitatea legii, consacrate de art. 1 alin. (5) din Constituție. Susține că textul criticat poate conduce la interpretarea potrivit căreia, în cazul reținerii unui concurs de infracțiuni, inculpatul ar trebui să recunoască toate infracțiunile concurente, chiar dacă nu a săvârșit-o (nu le-a săvârșit) pe una (pe unele) dintre ele ori nu a săvârșit-o/nu le-a săvârșit cu vinovăție. Invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, de exemplu, Hotărârea din 6 noiembrie 1980, pronunțată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Hotărârea din 20 mai 1999, pronunțată în Cauza Rekvenyi împotriva Ungariei, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României. Apreciază că modul de redactare a dispozițiilor art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală nu întrunește exigențele de claritate, precizie și previzibilitate și nu corespunde exigențelor de tehnică legislativă specifice normelor juridice, permițând ca rezultatul interpretării dat acestora de către instanțele naționale să fie lipsit de previzibilitate, fiind astfel incompatibile cu principiul fundamental privind respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor. Prin dispozițiile criticate se neagă principiul aflării adevărului în favoarea principiului celerității procesului penal și se acordă prevalență unei condiții procedurale din procesul penal, și anume recunoașterea totală a faptelor, față de finalitatea procesului penal, și anume dovedirea completă a vinovăției inculpatului. ...