Decizia CCR nr. 210/2022Punctul 4

CCR · decizie de neconstituționalitate · 07.04.2022 · dosar 1.557/62/2016
Punctul 4
4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000 încalcă principiile constituționale privind statul de drept, separația și echilibrul puterilor în cadrul democrației constituționale, legalitatea, universalitatea drepturilor și îndatoririlor, egalitatea în drepturi, legalitatea pedepsei, precum și restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, întrucât sunt lipsite de claritate, precizie și previzibilitate, nepermițând determinarea exactă a conținutului constitutiv al infracțiunilor reglementate, infracțiuni care sunt asimilate celor de corupție. În acest sens, arată că Legea nr. 78/2000 nu definește noțiunile utilizate în cuprinsul textului de lege criticat și nici în Codul penal nu există o definiție a acestora. Consideră că, din această cauză, destinatarul normei de incriminare analizate nu are posibilitatea să prevadă consecințele ce decurg din nerespectarea ei și să își adapteze conduita în mod corespunzător, apelând la nevoie la sfatul unui specialist. Subliniază că rigorile legiferării își găsesc expresia în normele de tehnică legislativă care trebuie respectate de legiuitor la elaborarea oricărui act normativ. Astfel, chiar dacă principiul generalității textelor de lege reclamă o anumită suplețe în redactarea acestora, nu trebuie să fie afectată previzibilitatea legii. Invocă existența unor necorelări legislative, inclusiv la nivelul reglementărilor civile, care au ca efect încadrarea în mod arbitrar a unor fapte materiale în infracțiunile prevăzute de dispozițiile art. 12 lit. a) din Legea nr. 78/2000, astfel că organele judiciare aplică legea penală într-o manieră subiectivă, ceea ce contravine principiului legalității și al egalității în drepturi. Critică modul în care procurorul redă - în cuprinsul rechizitoriului întocmit în cauză - conținutul faptei presupus săvârșite, faptă ce nu se identifică însă cu norma de incriminare. Totodată, invocă și jurisprudența Curții Constituționale, și anume considerentele deciziilor nr. 363 din 7 mai 2015 și nr. 603 din 6 octombrie 2015. ...
Sursa oficială ↗