Decizia CCR nr. 330/2021Punctul 7

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă principiul legalității, egalitatea în drepturi, condițiile restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, dreptul la un proces echitabil și legalitatea incriminării și a pedepsei. Apreciază că textele de lege menționate contravin și prevederilor art. 1 referitor la legalitatea incriminării din Codul penal și ale art. 5 privind aflarea adevărului din Codul de procedură penală. Astfel, consideră că dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 241/2005 sunt redactate în mod defectuos, fiind lipsite de claritate și previzibilitate, ceea ce poate duce la abuzuri în practica organelor judiciare și la discriminarea persoanelor acuzate de săvârșirea de infracțiuni de evaziune fiscală. Totodată, consideră că termenul „persoane“ din cuprinsul dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 nu este clar și previzibil, întrucât legiuitorul nu indică sfera persoanelor la care se face referire, dacă acestea sunt persoane fizice sau juridice, de drept public sau de drept privat. Arată că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, o noțiune legală poate avea un conținut și înțeles autonom diferit de la o lege la alta, cu condiția ca legea care utilizează termenul respectiv să îl și definească (Decizia nr. 390 din 2 iulie 2014). Susține că „legiuitorul trebuie să indice în mod clar și neechivoc obiectul material al infracțiunii în chiar textul incriminator sau acesta să poată fi identificat cu ușurință prin trimiterea la un act normativ cu care se află în conexiune“. Mai arată că legiuitorului îi este interzis să prevadă infracțiuni într-o manieră care să consacre o disproporție vădită între valoarea socială ocrotită și cea care trebuie limitată, întrucât protecția penală astfel reglementată nu respectă un raport just de proporționalitate între severitatea măsurii ce poate fi luată și interesul individual. De asemenea, susține că sintagma „specialiști care funcționează în cadrul organelor judiciare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 172 alin. (7) din Codul de procedură penală este lipsită de claritate, precizie și previzibilitate, „nepermițând subiecților să înțeleagă care sunt aceste organe abilitate să realizeze măsuri cu un grad ridicat de intruziune în viața privată a persoanelor“. În acest sens, arată că organele judiciare dispun și de specialiști care sunt detașați din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, aceasta având calitatea de parte civilă în cauzele penale privind infracțiunile de evaziune fiscală, ceea ce duce la încălcarea principiului contradictorialității. ...