Decizia CCR nr. 340/2022Punctul 12

CCR · decizie de neconstituționalitate · 26.05.2022 · dosar 24.607/301/2020
Punctul 12
12. Sesizând eroarea gravă în care s-au aflat guvernanții cu privire la legalitatea sancțiunilor aplicate în timpul stării de alertă și la posibilitatea anulării sancțiunilor date pentru nepurtarea măștii în spații publice deschise, în virtutea lipsei de temei legal, Guvernul a emis Ordonanța de urgență nr. 192/2020 prin care la art. I pct. 1 a modificat art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, astfel încât să universalizeze situațiile în care masca trebuie purtată. Respectiva modificare a intrat în vigoare abia pe 6 noiembrie, deci posterior săvârșirii faptei de către autorul excepției. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 192/2020 prezintă însă mai multe vicii de constituționalitate intrinseci și extrinseci. În acest sens, arată că, întrucât prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 192/2020 se universalizează portul obligatoriu al măștii, obligație a cărei nerespectare este sancționată contravențional de către Legea nr. 55/2020, rezultă că pe calea unei ordonanțe de urgență se aduc limitări unor drepturi fundamentale (demnitatea umană, viața, integritatea fizică și psihică), limitări nepermise de art. 115 alin. (6) din Constituție. De asemenea, arată că ordonanța de urgență modifică o lege organică, fără ca legiuitorul să o fi aprobat-o cu majoritatea prevăzută de art. 76 alin. (1) din Constituție, deci cu încălcarea art. 115 alin. (5) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗