Decizia CCR nr. 78/2022Punctul 16

CCR · decizie de neconstituționalitate · 03.03.2022 · dosar 8.610/211/2021
Punctul 16
16. Se mai arată că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 192/2020 este o completare ulterioară a Legii nr. 55/2020, restrângând dreptul de exprimare liberă în spațiul public, prin purtarea măștii care acoperă nasul și gura. În cazul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 192/2020, nu numai că nu a existat nicio evaluare asupra impactului măsurilor reglementate, însă aceasta modifică o lege ce restrânge drepturi și libertăți pe care nu le enumeră limitativ în conținutul acesteia. Într-o atare ipoteză, putem avea o lege modificată prin ordonanțe de urgență succesive, ce restrâng drepturi și libertăți, în afara exigențelor art. 53 din Constituție. De asemenea, nu poate fi primită explicația că Guvernul poate emite ordonanțe de urgență în afara legii de abilitare a Parlamentului, chiar dacă acestea privesc o situație pe care Guvernul o caracterizează ca fiind excepțională. În consecință, principiul separației puterilor în stat este încălcat prin adoptarea de către Guvern a unor ordonanțe de urgență ce destabilizează societatea și încalcă principiile statului de drept. Subliniază că voința legiuitorului primar a fost de a defini obligativitatea purtării măștii de protecție în spații publice închise, ceea ce conferă predictibilitate normei de drept, iar Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 192/2020 modifică art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 prin eliminarea termenului „închise“. Motivarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 192/2020 nu cuprinde niciun aspect ce determină modificarea art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, și astfel, sunt încălcate prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție. Nu se poate pune problema de pasivitate a autorității legislative, de vreme ce aceasta a adoptat o lege cu 7 luni înaintea adoptării ordonanței de urgență de modificare, iar Guvernul nu a acționat în mod obiectiv, ci arbitrar. ...
Sursa oficială ↗