Decizia CCR nr. 295/2022Punctul 86
Punctul 86
86. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a art. 10 din legea criticată privind modificarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, Guvernul apreciază că textul nu ridică probleme de neconstituționalitate prin raportare la exigența de calitate a actelor normative, „de vreme ce soluția normativă privitoare la scoaterea definitivă a terenurilor din circuitul agricol a altor persoane decât proprietarii acestora, este dezvoltată în mod clar pe parcursul mai multor ipoteze ale normei criticate, astfel încât interpretarea textului să poată fi realizată, în caz de nevoie, de către instanțele de judecată“. Invocând jurisprudența Curții Constituționale, arată că interpretarea normelor criticate „depinde de practică și nu încape îndoială că instanțele interne sunt cele mai în măsură să examineze și să interpreteze legislația națională“. Reglementarea „este clară și previzibilă, interpretarea normei juridice urmând să fie realizată de instanțele judecătorești, dispozițiile privitoare la amplasarea elementelor de infrastructură fizică necesară susținerii rețelelor de comunicații electronice asupra unor terenuri care urmează a fi scoase din circuitul agricol în lipsa acordului exprimat de către titularii dreptului de proprietate nereprezentând o componentă a principiului securității raporturilor juridice. [...] Soluția cu privire la care terenurile pot fi scoase din circuitul agricol fără acordul proprietarilor intervine din punct de vedere normativ numai în situația de excepție în care aceștia nu pot fi identificați, similar procedurilor de expropriere pentru cauze de utilitate publică.“ ...
Sursa oficială ↗