Decizia CCR nr. 270/2022Punctul 16

16. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile art. 318 alin. (16) fraza a doua din Codul de procedură penală încalcă principiile fundamentale privind statul de drept, egalitatea în drepturi, dreptul la un proces echitabil, restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, rolul Ministerului Public și statutul procurorilor, întrucât exclud posibilitatea dispunerii unei noi soluții de renunțare la urmărirea penală în aceeași cauză, indiferent de motivul pentru care judecătorul de cameră preliminară a infirmat prima ordonanță de renunțare la urmărire. Arată, astfel, că, în faza de urmărire penală, în situația în care procurorul constată că sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 318 din Codul de procedură penală, acesta este obligat să dispună o soluție de renunțare la urmărirea penală. Or, dacă judecătorul de cameră preliminară respinge cererea de confirmare a ordonanței procurorului, acesta din urmă nu mai are posibilitatea să dispună în aceeași cauză o nouă soluție de renunțare la urmărire. Astfel, în speță, deși - după infirmarea de către judecător a soluției de renunțare la urmărirea penală - situația de fapt și de drept nu s-a schimbat, iar procurorul de caz ar fi trebuit să dispună aceeași soluție, acest lucru nu a fost posibil din cauza textului de lege criticat, procurorul fiind forțat să întocmească rechizitoriul și să trimită inculpatul în judecată. Așadar, chiar dacă cererea de confirmare a ordonanței de renunțare la urmărirea penală este respinsă din culpa organelor judiciare, se poate ajunge în situația ca suspectul/inculpatul să fie trimis în judecată, deși se apreciază că ar trebui să beneficieze de o soluție mai blândă. Mai arată că această situație nu poate fi rezolvată de instanța de judecată prin aplicarea dispozițiilor art. 80 și următoarele din Codul penal, deoarece nu permit limitele diferite ale maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită. Astfel, în timp ce procurorul poate renunța la urmărirea penală dacă limita maximă a pedepsei închisorii prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă este de 7 ani, instanța nu poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă acest maxim este mai mare de 5 ani. Consideră că principiul legalității este lipsit de conținut, întrucât procurorul de caz, deși este convins că în cauză se impune soluția renunțării la urmărirea penală, este obligat de textul de lege criticat să îl trimită în judecată pe inculpat. De asemenea, arată că limitarea instituită de dispozițiile art. 318 alin. (16) fraza a doua din Codul de procedură penală creează o situație discriminatorie pentru suspect/inculpat. ...