Decizia CCR nr. 424/2020Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, imposibilitatea judecătorului de a interveni în concret, cu privire la obligațiile stabilite în sarcina suspectului sau inculpatului în cuprinsul ordonanței de renunțare la urmărirea penală. La acest moment, judecătorul de cameră preliminară, învestit cu controlul soluției de renunțare la urmărirea penală, poate doar să admită sau să respingă soluția de renunțare, legiuitorul trasând o imposibilitate evidentă a judecătorului de a interveni activ și de a modifica soluția. Or, inclusiv cerința respectării separării funcțiilor judiciare impune ca soluția dispusă de procuror să poată fi cenzurată în parte de către judecător, existând situații în practica judiciară în care sunt respinse cereri de confirmare a renunțării la urmărirea penală cu motivarea că suspectului ori inculpatului nu i-au fost instituite obligații, conform art. 318 din Codul de procedură penală. În această situație, procurorul nu va mai putea dispune o nouă soluție de renunțare la urmărirea penală, ci va trebui să emită rechizitoriul, născându-se astfel o situație procesuală inechitabilă, atâta vreme cât, inițial, se apreciase că nu există interes public pentru urmărirea în continuare a faptei săvârșite. Astfel, practica judiciară ulterioară intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 18/2016 s-a confruntat cu imposibilitatea judecătorului de cameră preliminară, în cadrul procedurii controlului soluției de renunțare la urmărirea penală, de a modifica sau chiar de a impune ori de a înlătura obligații în sarcina suspectului sau inculpatului, cu privire la care s-a dispus de către procuror o astfel de soluție. În acest sens, se aduce atingere dispozițiilor constituționale invocate, prin inexistența unui mecanism procesual pus la îndemâna judecătorului de cameră preliminară de a aprecia, în concret, asupra oportunității instituirii sau nu a unora dintre obligațiile prevăzute de art. 318 alin. (6) din Codul de procedură penală. Rolul judecătorului de cameră preliminară în procedura controlului nu trebuie să rămână unul formal, ci acesta trebuie să se materializeze printro verificare in concreto, inclusiv prin posibilitatea de a tempera sau, din contră, de a institui măsuri mai severe, în ceea ce privește obligațiile instituite de art. 318 alin. (6) din Codul de procedură penală. Din această perspectivă, instanța apreciază că modalitatea actuală de reglementare a soluțiilor ce pot fi dispuse de către judecătorul de cameră preliminară în procedura controlului soluției de renunțare la urmărirea penală nu respectă în totalitate considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 23/2016, prin care textul art. 318 din Codul de procedură penală, în vigoare la acea vreme, a fost declarat neconstituțional. ...