Decizia CCR nr. 268/2022Punctul 14

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că nu poate primi susținerile autorului acesteia, făcute în ședința publică, prin care a extins obiectul excepției, formulând noi critici cu privire la dispozițiile art. 31^1 din Legea nr. 304/2004, precum și ale art. 3 alin. (3) și (6) și ale art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală și, respectiv, aducând critici de neconstituționalitate și cu privire la dispozițiile art. 344 alin. (1) din Codul de procedură penală - raportate la prevederile art. 40 din Codul de procedură penală, ale art. 29 din Legea nr. 78/2000 (pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000) și ale art. 31 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004, întrucât acestea au fost formulate ulterior sesizării Curții în prezenta cauză. Astfel, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești [...]“, alin. (4) din același text de lege stabilind că „Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți [...]“. Așadar, instanța de contencios constituțional nu poate hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate direct în fața sa, întrucât s-ar încălca prevederile art. 29 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992. O extindere a obiectului excepției de către instanța de contencios constituțional ar echivala cu sesizarea din oficiu a Curții Constituționale, ceea ce depășește cadrul stabilit de Legea nr. 47/1992. ...