Decizia CCR nr. 265/2022Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 434 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură penală încalcă principiile fundamentale privind egalitatea în fața legii și dreptul la un proces echitabil, întrucât exclud posibilitatea atacării cu recurs în casație a hotărârilor pronunțate în materia executării pedepselor. Astfel, arată că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru ca o diferență de tratament să fie permisă într-o societate democratică, aceasta trebuie, în primul rând, să vizeze un scop legitim și, de asemenea, să fie proporțională cu scopul vizat. Dacă diferența de tratament este lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă, ea va constitui discriminare și va genera încălcarea dreptului fundamental la egalitate în fața legii. Cu privire la textul de lege criticat, arată că nu există niciun scop legitim care să fundamenteze o atare diferență de tratament în condițiile în care hotărârile pronunțate în materia executării pedepselor sunt la fel de importante ca hotărârile penale „ordinare“ prin care se stabilește vinovăția/nevinovăția inculpaților. Executarea pedepselor penale constituie punctul central al oricărui sistem de drept penal și nu există nicio rațiune pentru care această categorie de hotărâri să fie exclusă de la controlul de legalitate realizat prin intermediul recursului în casație. Dreptul la un proces echitabil conține o serie de garanții, pe care legiuitorul, în configurarea procedurii de judecată, nu le poate îndepărta. Consideră că, în cadrul procedurii de executare, condamnatul se confruntă cu o acuzație în materie penală ce are consecințe directe asupra libertății sale. Având în vedere, pe de o parte, că erorile de drept au efecte iremediabile asupra condamnatului, iar, pe de altă parte, că procedura de judecată se evaluează în ansamblu, apreciază că dreptul la un proces echitabil impune posibilitatea acordată condamnatului de a formula o cerere prin care să se corecteze aceste erori. Practic, o astfel de cerere reprezintă una dintre garanțiile dreptului la un proces echitabil, întrucât posibilitatea comiterii unei erori de drept, chiar în ipoteza dublului grad de jurisdicție, subzistă. De aceea, reglementarea unui mecanism apt să corecteze astfel de erori nu este o posibilitate acordată legiuitorului, ci o obligație a acestuia pentru a da substanță dreptului la un proces echitabil. Arată că un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994). Totodată, Curtea Constituțională a statuat că prevederile art. 16 din Legea fundamentală vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011 și Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015). Or, din perspectiva interesului de a cere și a obține îndreptarea erorilor de drept comise în faza executării pedepselor este evident că legiuitorul nu poate să îngrădească acest drept. Susține că a face o diferențiere între faza de judecată propriu-zisă și faza de executare a hotărârilor - stabilind drepturi și obligații diferite pentru participanții la procesul penal, în ciuda faptului că importanța celor două faze este la fel de mare din perspectiva consecințelor juridice - lipsește, în mod nejustificat, persoana condamnată de un drept care până în acel moment a fost respectat, și anume dreptul de a promova un recurs în casație. ...