Decizia CCR nr. 208/2022Punctul 4

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile art. 434 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală încalcă principiile privind respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, condițiile restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției, folosirea căilor de atac și rolul Ministerului Public, întrucât exclud posibilitatea atacării cu recurs în casație a soluțiilor pronunțate cu privire la infracțiunile pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. În acest sens, autorii excepției - persoane vătămate care s-au constituit părți civile - arată că norma criticată îi împiedică să formuleze recurs în casație cu privire la hotărâri definitive nelegale și să invoce cazuri de casare pertinente, pentru motivul că acțiunea penală a fost pusă în mișcare la plângerea lor prealabilă. Consideră că dispozițiile art. 434 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală creează discriminare, prin împiedicarea accesului la justiție în situația soluționării apelului prin pronunțarea unei hotărâri definitive nelegale, fără să existe o justificare obiectivă și rezonabilă. Arată că dreptul la un proces echitabil implică contradictorialitatea și egalitatea armelor, asigurând posibilitatea persoanei care a suferit o vătămare fizică, materială sau morală prin fapta penală să ceară și să obțină, prin actul de justiție, acces la un proces desfășurat în mod legal, inclusiv raportat la toate gradele de jurisdicție. Or, excluderea de la controlul judecătoresc a soluțiilor definitive nelegale - în ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 434 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală - constituie o piedică excesivă în calea realizării actului de justiție sub aspectul verificării legalității hotărârii. De asemenea, arată că, din moment ce a reglementat recursul în casație, legiuitorul trebuie să asigure egalitatea cetățenilor în utilizarea respectivei căi de atac, chiar dacă aceasta este una extraordinară. Autorii excepției admit că legiuitorul poate institui un tratament juridic diferit pentru exercitarea recursului în casație, reglementând anumite situații în care nu se poate formula această cale de atac, însă tratamentul diferențiat nu poate fi expresia unei aprecieri subiective, ci trebuie să se justifice în mod obiectiv și rezonabil, în respectul principiului egalității în drepturi. În ceea ce privește controlul exercitat de instanțele superioare, arată că acesta are tocmai scopul de a îndrepta hotărârile greșite pronunțate de instanțele inferioare. Totodată, consideră că dispozițiile de lege criticate privează Ministerul Public de unul dintre instrumentele necesare exercitării rolului său specific în cadrul procesului penal, și anume exercitarea acțiunii penale în numele persoanei vătămate prin săvârșirea infracțiunii. Un act de justiție eficient trebuie să asigure părților și procurorului dreptul de a cere și de a obține restabilirea legalității - prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului în casație - inclusiv prin desființarea hotărârii definitive nelegale care a fost pronunțată în ipoteza prevăzută de dispozițiile art. 434 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală. Autorii excepției invocă în acest sens și considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 540 din 12 iulie 2016 și nr. 651 din 17 octombrie 2017. ...