Decizia CCR nr. 247/2022Punctul 4

4. O primă critică de neconstituționalitate vizează dispozițiile art. 2 lit. b) și c) , ale art. 3 alin. (7) , ale art. 7 alin. (7) și ale art. 10 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 9/2021, care, în opinia autorilor sesizării, încalcă art. 1 alin. (3) și (5) și art. 147 alin. (4) din Constituție, deoarece nu respectă condițiile de calitate inerente unei norme legale, sub aspectul clarității, preciziei și previzibilității. Astfel, raportat la obiectul de reglementare al ordonanței, nu se asigură o protecție a cetățeanului împotriva arbitrarului, creându-se premisele încălcării dreptului fundamental la viață intimă, familială și privată garantat de art. 26 din Constituție și de art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Este îndeobște admis că drepturile prevăzute la art. 26 din Constituție nu sunt absolute, însă limitarea lor trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, iar gradul de precizie a termenilor și a noțiunilor folosite trebuie să fie unul ridicat, dată fiind natura drepturilor fundamentale limitate. Așadar, standardul constituțional de protecție a vieții intime, familiale și private impune ca limitarea acestora să se realizeze într-un cadru normativ care să stabilească expres, într-un mod clar, precis și previzibil care sunt organele abilitate să efectueze operațiunile care constituie ingerințe în sfera protejată a drepturilor. Or, dispozițiile legale criticate nu îndeplinesc cerințele de previzibilitate a normei deoarece nu este clar conturată sfera informațiilor și datelor avute în vedere. Astfel, dispozițiile art. 2 lit. b) definesc informațiile financiare ca fiind „informații sau date, precum [...]“, care reprezintă, de fapt, o enumerare exemplificativă a informațiilor sau a datelor, care nu asigură previzibilitatea normei în sensul delimitării tuturor datelor și informațiilor avute în vedere, pentru evitarea arbitrarului autorităților. Dispozițiile art. 2 lit. c) definesc informații din domeniul aplicării legii ca fiind „informații sau date deținute deja de către autoritățile competente prevăzute la art. 3 alin. (1) și (3) “ și sunt lipsite de previzibilitate. Chiar și în situația în care aceste sintagme se regăsesc în conținutul Directivei (UE) 2019/1.153, transpunerea acesteia în dreptul intern trebuie realizată cu îndeplinirea exigențelor constituționale privind calitatea legii. Din modalitatea de redactare a art. 3 alin. (7) se poate constata că solicitarea adresată Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate poate fi efectuată atât de „un birou“, cât și de „o autoritate competentă pentru recuperarea activelor, înființată sau desemnată de către celelalte state membre ale Uniunii Europene în temeiul Deciziei 2007/845/JAI“. Or, termenul „birou“ este lipsit de claritate și previzibilitate, neputându-se stabili din cadrul cărei entități face parte acest birou care are dreptul să formuleze solicitarea. Norma cuprinsă în art. 7 alin. (7) este lipsită de claritate și previzibilitate deoarece nu prevede cine poate să facă diseminarea și nici care sunt acele „orice alte autorități, agenții sau departamente“ către care pot fi transmise informațiile sau analizele financiare la care face referire textul, permițând Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor să stabilească în mod discreționar cine poate să facă diseminarea și către ce entități. Și dispozițiile art. 10 alin. (4) sunt lipsite de claritate și previzibilitate, întrucât nu prevăd cine poate să facă diseminarea și nici care sunt acele „orice alte autorități, agenții sau departamente“ către care pot fi transmise informațiile sau analizele financiare la care face referire textul, permițând unității de informații financiare din statul membru al UE care le-a furnizat să stabilească în mod discreționar cine poate să facă diseminarea și către ce entități. ...