Decizia CCR nr. 188/2022Punctul 6

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile art. 134^2 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 571/2003 sunt contrare art. 1 alin. (5) , art. 44 alin. (1) și art. 45 din Constituție, în măsura în care lit. a) reglementează situația de excepție a exigibilității taxei pentru livrări de bunuri și prestări de servicii de la data emiterii unei facturi, înainte de data la care intervine faptul generator, fără a specifica dacă instituie și obligația achitării/încasării efective a avansului, iar lit. b) reglementează exigibilitatea taxei de la data încasării avansului, pentru plățile efectuate în avans înainte de a interveni faptul generator. În acest context se arată că, pe parcursul procesual al speței, atât în primul ciclu procesual, cât și în cel de-al doilea, instanțele competente să soluționeze cauza au interpretat textul criticat eludând normele metodologice de aplicare a acestui articol, răstălmăcind textul legal și opinând că exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine în momentul încasării efective a avansului, și nu în momentul emiterii facturii de avans, art. 134^2 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003 trebuind interpretat ca referindu-se doar la facturile pentru prețul întreg, și nu la facturile de avans. Instanța învestită cu rejudecarea fondului a reținut că raționamentul autoarei excepției de neconstituționalitate este eronat și că și-a întemeiat argumentele exclusiv pe interpretarea logico-gramaticală a excepției de la lit. a) , făcând abstracție de excepția de la lit. b) , acestea trebuind interpretate sistematic, deși excepția de la lit. a) , aplicabilă, de altfel, în cauza dedusă judecății, este distinctă de cea de la lit. b) și nu prevede obligativitatea încasării efective a avansului. Prin urmare, modul de reglementare a celor două excepții și, în special, precizările incomplete din cuprinsul textului de lege criticat generează confuzie cu privire la aplicabilitatea uneia sau a alteia dintre aceste excepții. Astfel, instanțele de judecată au reținut că lit. a) nu se aplică decât facturilor pentru preț întreg, iar lit. b) , pentru facturile de avans, interpretări care substituie lacunele unor reglementări legale și care sunt prejudiciabile pentru contribuabili, generând obligații fiscale excesive și blocând/limitând, totodată, accesul acestora la diversitatea raporturilor comerciale cu partenerii contractuali. Lipsa de claritate a textului de lege, precum și interpretările proprii ale instanțelor judecătorești, în absența unor dispoziții legale clare și previzibile, au determinat pronunțarea unor soluții în defavoarea contribuabilului, în speță fiind stabilite obligații fiscale suplimentare și într-un cuantum considerabil. ...