Decizia CCR nr. 121/2022Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că inculpatul trebuie să aibă posibilitatea de a renunța la dreptul la apărare (s.n. la asistența juridică obligatorie), întrucât „apărarea înseamnă un drept, nu o obligație“. Invocă hotărârile din 24 februarie 2009, respectiv 4 martie 2008, pronunțate în cauzele Tarău împotriva României, respectiv Samoilă și Cionca împotriva României, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat statul român pentru că reclamanții nu au beneficiat de o apărare (din oficiu) efectivă. Arată că, în cauză, s-a admis cererea de constituire ca parte civilă a Baroului „vătămat“ Suceava. Susține că, pentru o aparență de imparțialitate, s-a hotărât ca inculpații să fie apărați din oficiu de avocați ai Baroului Botoșani. Susține însă că atât avocații Baroului Suceava, cât și avocații Baroului Botoșani fac parte din aceeași entitate - Uniunea Națională a Barourilor din România - și au aceleași interese comune, respectiv să înlăture concurența și să contribuie la condamnarea inculpaților. În aceste condiții, susține că, în cauză, apărarea nu este doar inefectivă, ci chiar potrivnică. Cu privire la noțiunea de lipsă de imparțialitate, invocă considerente ale Hotărârii penale nr. 339 din 12 noiembrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. 1.159/33/2015, prin care s-a admis strămutarea cauzei pentru infracțiunea de exercitare fără drept a profesiei de avocat. ...