Decizia CCR nr. 121/2022Punctul 30

30. Cât privește neîncrederea manifestă a autorului excepției din prezenta cauză în raport cu probitatea avocaților în general, fără a se invoca nicio deficiență profesională concretă a apărării, Curtea constată că aceasta nu este o veritabilă critică de constituționalitate. Curtea reține, totuși, că nici în situația reclamării unor probleme concrete ale apărării statul contractant nu poate fi considerat răspunzător pentru toate deficiențele unui avocat numit din oficiu sau ales de acuzat (Hotărârea din 14 ianuarie 2003, pronunțată în Cauza Lagerblom împotriva Suediei, paragraful 56; Hotărârea din 19 decembrie 1989, pronunțată în Cauza Kamasinski împotriva Austriei, paragraful 65). Datorită independenței baroului în raport cu statul, conduita apărării revine în esență inculpatului și avocatului acestuia. Statul contractant nu are obligația de a interveni decât în cazul în care este evidentă incapacitatea avocatului din oficiu de a oferi o asistență efectivă sau în cazul în care este informat suficient cu privire la aceasta în altă manieră (Hotărârea din 19 decembrie 1989, pronunțată în Cauza Kamasinski împotriva Austriei, paragraful 65; Hotărârea din 24 noiembrie 1993, pronunțată în Cauza Imbrioscia împotriva Elveției, paragraful 41; Hotărârea din 21 aprilie 1998, pronunțată în Cauza Daud împotriva Portugaliei, paragraful 38). Răspunderea statului poate fi angajată în cazul în care un avocat pur și simplu nu acționează în numele acuzatului (Hotărârea din 13 mai 1980, pronunțată în Cauza Artico împotriva Italiei, paragrafele 33 și 36) sau nu respectă o cerință procedurală esențială, fără ca acest lucru să poată fi asimilat unei conduite eronate sau unei simple deficiențe în argumentație (Hotărârea din 10 octombrie 2002, pronunțată în Cauza Czekalla împotriva Portugaliei, paragrafele 65 și 71). ...