Decizia CCR nr. 121/2022Punctul 22

22. Curtea constată că dreptul acuzatului de a se apăra singur a fost analizat, în mod special, în Cauza Correia de Matos împotriva Portugaliei - speță similară celei în care a fost formulată prezenta excepție de neconstituționalitate - ocazie cu care instanța europeană a pronunțat Hotărârea din 4 aprilie 2018. În cauză, reclamantul, avocat, a făcut obiectul unei proceduri penale pentru insultarea unui judecător. Cauza s-a referit la sfera de aplicare a dreptului acuzaților cu pregătire juridică de a-și asigura propria apărare. Curtea a constatat că, deși era adevărat că exista o regulă generală potrivit căreia avocații puteau acționa în persoană în fața unui tribunal, instanțele competente erau, cu toate acestea, îndreptățite să considere, făcând uz de marja lor de apreciere, că interesele justiției cereau desemnarea unui reprezentant pentru un avocat care era acuzat de comiterea unei infracțiuni și care, din acest motiv, putea să nu se afle în poziția de a evalua în mod corespunzător interesele în joc sau să nu își poată asigura în mod efectiv propria apărare. Decizia prin care tribunalul portughez îi cerea reclamantului să fie reprezentat de către un avocat era o aplicare a legislației care urmărea să protejeze persoanele acuzate prin garantarea unei apărări efective în cazurile în care era posibilă aplicarea unei pedepse privative de libertate. Mai mult, un stat membru putea considera în mod legitim că un acuzat era mai bine apărat dacă era asistat de un avocat calm și pregătit din punct de vedere tehnic. Până și un apărător cu experiență în avocatură cum era reclamantul putea să nu își asigure o apărare efectivă în propria sa cauză, pentru că era afectat personal de acuzațiile înaintate. Legitimitatea unor asemenea considerente este cu atât mai convingătoare cu cât, în speță, acuzatul fusese suspendat din barou. El nu era, așadar, un avocat înregistrat în mod corespunzător și i se interzicea să ofere asistență juridică pentru terți. Mai mult, reclamantul a fost acuzat de insultarea unui judecător. Având în vedere rolul special al avocaților în administrarea justiției și, în acest context, obligațiile deosebite care le revin cu privire la conduita lor, au existat motive rezonabile să se considere că reclamantului îi lipsea abordarea obiectivă și calmă necesară pentru a-și administra apărarea în mod efectiv. Deși în baza legii portugheze privind procedura penală apărarea juridică tehnică îi era rezervată avocatului, legislația relevantă îi conferea acuzatului mai multe mijloace de a participa și de a interveni personal în cadrul procedurilor. Acuzatul avea dreptul de a fi prezent la toate etapele procedurilor care îl vizau, de a face declarații sau de a păstra tăcerea cu privire la conținutul acuzațiilor imputate, precum și de a prezenta observații, declarații și cereri, în care putea aborda probleme de fapt și de drept care erau anexate la dosar, fără a fi semnate de către un avocat. Mai mult, el putea să revoce orice măsură pusă în aplicare în numele său. De altfel, legea portugheză prevedea că acuzatul era ultima persoană care se putea adresa instanței după ce se încheiau pledoariile orale și înainte de pronunțarea hotărârii. Așadar, în ciuda cerinței de a fi asistat de un avocat, pentru un acuzat ca reclamantul exista, în practică, o marjă relativ largă de participare activă în propria apărare și de influențare a modului de administrare a apărării sale în procedurile penale desfășurate împotriva lui. În cele din urmă, dacă acuzatul nu era mulțumit de avocatul desemnat din oficiu, el putea solicita înlocuirea acestuia în baza unui motiv valid. Persoanele acuzate erau, de asemenea, libere să aleagă un avocat în care aveau încredere și cu care ar fi putut conveni în privința unei strategii de apărare în cauza lor. Scopul esențial al regulii portugheze a reprezentării juridice obligatorii în procedurile penale este să se asigure administrarea adecvată a justiției și un proces echitabil care să respecte dreptul acuzatului la egalitatea armelor. Având în vedere întregul context procedural în care este aplicată cerința reprezentării obligatorii și ținând cont de marja de apreciere de care se bucură statele membre cu privire la alegerea mijloacelor prin care să asigure că este garantată apărarea unui acuzat, motivele furnizate în sprijinul cerinței asistenței obligatorii în general și în speță au fost relevante și suficiente. Observațiile reclamantului și cererile sale repetate adresate Curții au demonstrat că principala sa preocupare nu consta în procedurile penale în discuție, ci în dorința de a-și impune poziția de principiu împotriva asistenței juridice obligatorii prevăzute în dreptul portughez. ...