Decizia CCR nr. 79/2022Punctul 19

CCR · decizie de neconstituționalitate · 03.03.2022 · dosar 27.296/4/2020
Punctul 19
19. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (2) lit. d) , ale art. 6, ale art. 65 lit. h) și ale art. 71 din Legea nr. 55/2020, Curtea observă că, astfel cum rezultă din motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia are în vedere o anumită interpretare a textelor de lege, raportat la specificul cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești. Astfel cum se arată în actul de sesizare, autorul excepției invocă lipsa de claritate și previzibilitate a normei, susținând existența unui „paralelism legislativ“, constând în reglementarea în mod concomitent, și uneori în mod diferit, a măsurii obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice închise sau deschise, atât prin Ordinul ministrului sănătății și al ministrul afacerilor interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă, cât și prin Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Sub acest aspect, Curtea reține că întreaga critică de neconstituționalitate este construită pe un raționament care implică, în esență, o modalitate de interpretare a dispozițiilor art. 5 alin. (2) lit. d) , ale art. 6, ale art. 65 lit. h) și ale art. 71 din Legea nr. 55/2020, respectiv ale art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, acestea din urmă, așa cum s-a evidențiat mai sus, neavând legătură cu soluționarea cauzei. ...
Sursa oficială ↗