Sari la conținut

Decizia CCR nr. 86/2022Punctul 21

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
03.03.2022
Dosarul
1.011/62/2019

21. De altfel, în practică este dificil a se aprecia cum se poate aplica acest text în forma actuală, având în vedere dispozițiile art. 31 alin. (1^4) din Legea nr. 360/2002, potrivit căruia „sumele pot fi justificate cu un contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate a unei locuințe“. Prin urmare, este necesar a se încheia un contract de vânzare-cumpărare; or, potrivit art. 1.674 din Codul civil, „Cu excepția cazurilor prevăzute de lege ori dacă din voința părților nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori prețul nu a fost plătit încă.“ Altfel spus, odată încheiat contractul de vânzare, în lipsa unei clauze contrare, cumpărătorul este deja proprietar, ceea ce din perspectiva art. 31 alin. (1^2) teza I din Legea nr. 360/2002 se interpretează prin aceea că solicitantul nu mai îndeplinește condițiile de a beneficia de compensație lunară pentru chirie, prin urmare, nici nu ar mai prezenta importanță dacă contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat anterior adoptării Legii nr. 288/2018, cum este cazul reclamantei. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie