Decizia CCR nr. 571/2023Punctul 16

CCR · decizie de neconstituționalitate · 31.10.2023 · dosar 2.368/108/2018
Punctul 16
16. În virtutea acestor prevederi constituționale, legiuitorul a reglementat prin titlul IX - Diferite contracte speciale, capitolul I - Contractul de vânzare, situația transmiterii proprietății. Astfel, potrivit art. 1.674 din Codul civil, cu excepția cazurilor prevăzute de lege ori dacă din voința părților nu rezultă contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori prețul nu a fost plătit încă. Astfel, contractul de vânzare-cumpărare este consensual și are caracter translativ de proprietate, ca regulă generală, de la momentul încheierii. Situația în care vânzătorul a convenit cu debitorul să deroge de la regula conform căreia transmiterea dreptului de proprietate asupra unui imobil are loc în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare este o excepție de la regulă și este stabilită tot de către legiuitor în virtutea acelorași prevederi constituționale antereferite. Prin urmare, același legiuitor, în virtutea dispozițiilor constituționale ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, coroborate cu ale art. 61 alin. (1) , potrivit cărora „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării“, a instituit și normele cuprinse în art. 123 alin. (6) din Legea nr. 85/2014. Astfel, reglementarea nu a fost adoptată cu scopul de a da satisfacție debitorului, care se află într-o situație de dificultate, ci de a da eficiență clauzei rezervei dreptului de proprietate, întrucât păstrarea dreptului de proprietate la vânzător ar putea aduce anumite inconveniente, raportat la transferul proprietății corelativ cu instituirea unei garanții reale, având în vedere că bunul obiect al rezervei ar putea fi deteriorat, distrus sau chiar înstrăinat înainte de deschiderea procedurii insolvenței, ceea ce ar conduce la imposibilitatea recuperării efective a bunului, chiar și prin acțiuni în revendicare prevăzute de art. 124 din Legea nr. 85/2014. Prin urmare, s-a dat efectivitate dispozițiilor art. 44 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora „Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular“, astfel că are loc un transfer de proprietate a bunului către debitor, iar creanța este plasată în categoria celor care beneficiază de o cauză de preferință. ...
Sursa oficială ↗