Decizia CCR nr. 59/2022Punctul 7

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.02.2022 · dosar 158L/2/2022
Punctul 7
7. Se arată că în privința funcției de președinte al CSM nu poate fi aplicată instituția interimatului sau a delegării, având în vedere existența unei reglementări legale explicite și în condițiile în care legea prevede procedura de urmat în ipoteza vacantării funcției de președinte al CSM. Se apreciază că art. 24 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 stabilește că vicepreședintele CSM este cel care exercită atribuțiile președintelui, indiferent dacă funcția de președinte este sau nu ocupată. Așadar, art. 24 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 trebuie interpretat larg, și nu restrictiv, doar la situația în care funcția de președinte al CSM este ocupată. Totuși, în cauză, Plenul CSM a ales o interpretare restrictivă a textului și a apreciat, în considerarea principiului continuității și stabilității instituționale, că atunci când funcția de președinte al CSM nu este ocupată devine aplicabilă instituția interimatului funcției. În acest context se menționează că procedura interimatului este incompatibilă cu ipoteza la care a fost aplicată, principiul continuității și stabilității instituționale intrând în contradicție cu regula limitării temporale a mandatului președintelui CSM și cu interdicția reînnoirii acestuia. Se apreciază că mecanismul interimatului funcției de președinte al CSM nu este prevăzut de lege și că ipoteza vacanței funcției de președinte al CSM cunoaște o reglementare specială și expresă care exclude ideea de interimat. În final se subliniază faptul că un asemenea precedent de interpretare poate duce la situația în care dacă Plenul CSM, din diverse motive, nu dorește organizarea unor alegeri pentru „noul“ CSM, noțiunea de „președinte interimar“ s-ar extinde dincolo de durata constituțională a mandatului. ...
Sursa oficială ↗