Decizia CCR nr. 787/2021Punctul 21

CCR · decizie de neconstituționalitate · 23.11.2021 · dosar 2.910D/2019
Punctul 21
21. Prin urmare, în exercitarea atribuției constituționale prevăzute la art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală, Înalta Curte de Casație și Justiție a interpretat sintagma „data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare“ și a statuat că „momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru aplicarea sancțiunii disciplinare este data înregistrării raportului final al cercetării disciplinare prealabile la registratura unității“. Pentru a ajunge la această concluzie, instanța supremă a argumentat că „termenul de 30 de zile nu poate curge decât de la data la care, în urma finalizării cercetării disciplinare prealabile, fapta salariatului a fost calificată ca abatere disciplinară și a fost adusă la cunoștința reprezentantului angajatorului abilitat să aplice sancțiuni disciplinare, prin înregistrarea raportului final asupra cercetării disciplinare la registratura unității. Aceasta deoarece fapta dobândește caracteristicile unei abateri disciplinare numai după finalizarea procedurii cercetării disciplinare prealabile, care are atât caracter obligatoriu, cât și anterior oricărei alte măsuri, astfel cum rezultă din chiar denumirea sa. Doar în momentul identificării elementelor cerute pentru existența unei abateri disciplinare se poate vorbi despre încunoștințarea angajatorului asupra săvârșirii acesteia“. Instanța supremă a arătat că „abaterea disciplinară are un conținut complex, incluzând noțiunea de faptă, și impune verificarea elementului subiectiv, adică a existenței vinovăției, precum și a îndeplinirii celorlalte condiții impuse de art. 247 alin. (2) din Codul muncii, republicat, care o definește“, astfel că „pentru rigurozitatea exprimării, trebuia să se aibă în vedere că abaterea disciplinară nu putea fi săvârșită, ci constatată“. Instanța a concluzionat că „momentul săvârșirii faptei este distinct și anterior momentului stabilirii existenței abaterii disciplinare, ca urmare a necesității verificării îndeplinirii condiției ca fapta să fie săvârșită cu încălcarea normelor legale, a regulamentului intern etc.“. ...
Sursa oficială ↗