Decizia CCR nr. 766/2021Punctul 3
Punctul 3
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Susține că dispoziția criticată este o normă specială și completatoare a art. 296 alin. (1) din Codul de procedură penală, în ceea ce privește momentul de la care începe să curgă termenul de trei luni în care trebuie să fie introdusă plângerea prealabilă. Astfel, dacă într-o cauză s-au făcut acte de urmărire penală, inițial din oficiu, și se constată din probele deja administrate legal că este necesară plângerea prealabilă, termenul de trei luni curge din momentul în care organele de cercetare penală și-au îndeplinit obligația prevăzută de art. 297 alin. (2) din Codul de procedură penală. În cazul în care plângerea prealabilă este tratată ca o modalitate de sesizare a organului de urmărire penală, obligația organului judiciar de a verifica regularitatea sesizării este adaptată specificului acestei instituții, incluzând condițiile referitoare la termen. În condițiile descoperirii unor fapte noi sau schimbării încadrării juridice, care necesită plângerea prealabilă pentru punerea în mișcare a acțiunii penale, se notifică persoana vătămată cu privire la această împrejurare, aceasta fiind o obligație a organului judiciar. Astfel, organele de urmărire penală vor chema persoana vătămată și o vor întreba dacă dorește să formuleze plângere prealabilă chiar înainte de începerea urmăririi penale in personam. ...
Sursa oficială ↗