Decizia CCR nr. 538/2021Punctul 13

13. Astfel, categoria bunurilor mobile asupra cărora legea instituie o prezumție legală că aparțin debitorului sunt acelea care se găsesc de către executorul judecătoresc la domiciliul, reședința, sediul social sau punctul de lucru al debitorului, astfel cum aceste noțiuni sunt definite de dispozițiile legale, prezumție ce are caracter relativ, aceasta putând fi răsturnată prin proba contrară efectuată cu prezentarea unor documente justificative de natură a demonstra persoana care are calitatea de proprietar al acestora. În acest context, legiuitorul impune cerința prezentării unui înscris cu dată certă pentru a proba că bunul aparține unei alte persoane decât debitorul, astfel că, pentru excluderea de la urmărire a unui bun mobil care se află în locul care constituie domiciliul, reședința, sediul social sau punctul de lucru al debitorului, este necesar a se prezenta înscrisuri cu dată certă, astfel cum acestea sunt circumscrise de Codul de procedură civilă, spre exemplu, la art. 269 cu privire la înscrisul autentic, art. 272 și art. 278 cu privire la înscrisuri sub semnătură privată și la data certă a înscrisului sub semnătură privată. De asemenea, în virtutea art. 752 alin. (2) din același cod, terțul care contestă executarea va putea dovedi cu martori dreptul său de proprietate asupra bunurilor mobile sechestrate în locuința sau întreprinderea debitorului urmărit în cazul când, față de profesia sau comerțul contestatorului ori debitorului, o asemenea dovadă devine admisibilă. ...