Decizia CCR nr. 503/2021Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că dispozițiile art. 3 alin. (3) și ale art. 4 alin. (9) -(15) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 încalcă principiile fundamentale privind statul de drept, legalitatea, egalitatea în drepturi, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare, restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, înfăptuirea justiției și rolul Ministerului Public, întrucât există o suspiciune rezonabilă cu privire la lipsa de imparțialitate a inspectorilor antifraudă detașați din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală în cadrul parchetelor, în condițiile în care inspectorii antifraudă efectuează, din dispoziția procurorului, constatări tehnico-științifice care vizează stabilirea prejudiciului suferit de agenție și constituie mijloace de probă în procesul penal. Astfel, arată că investigațiile financiare presupun nu doar obținerea de date privind situația financiară a unei persoane, ci și evaluarea acesteia și valorificarea celor constatate în procesul penal. Consideră că „aceste activități în cadrul urmăririi penale sunt adevărate acte de cercetare penală, noțiunea de investigație fiind sinonimă cu cea de cercetare, ceea ce transferă competența funcțională a organelor de urmărire penală către inspectorii antifraudă“. De asemenea, „în privința verificărilor fiscale, nu doar că acestea nu cunosc o reglementare legală a conținutului, obiectului sau a finalității acestora, dar ele îndrituiesc inspectorii antifraudă să desfășoare orice fel de activitate care s-ar circumscrie cel puțin aparent unor verificări, inclusiv accesarea datelor privind tranzacțiile financiare, fiscale și economice ale subiecților verificării, ceea ce din nou îi transformă în subiecți cu atribuții de urmărire penală“. Or, atribuirea de competențe judiciare altor organe decât celor îndrituite prin lege încalcă prevederile art. 1 alin. (3) și (5) și ale art. 131 din Constituție, nefiind asigurată garantarea drepturilor cetățenilor în cadrul unui stat de drept și respectarea supremației legilor. Astfel, „a recunoaște angajaților părții civile dreptul de a înfăptui procedee probatorii și de a întocmi mijloace de probă reprezintă o violare fățișă a principiului egalității de arme, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, consacrat de dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală și ale art. 6 paragraful 3 din Convenție, dar și a principiului egalității în fața legii a participanților la procesul penal - art. 16 alin. (2) din Constituție - fiind totodată o nesocotire a dreptului la apărare - art. 24 alin. (1) din Constituție - al subiecților procesuali pasivi (suspect, inculpat, parte responsabilă civilmente)“. Arată că în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului a fost subliniat imperativul neutralității și independenței celui chemat să asiste organele judiciare prin lămuririle sale de specialitate, astfel că, în calitate de auxiliari ai organelor judiciare, pentru a da substanță dreptului la un proces echitabil, experții trebuie să fie echidistanți față de părțile cauzei, în caz contrar fiind prejudiciat principiul egalității armelor. Însă, în condițiile în care cei care au acordat asistență organului de urmărire penală în elucidarea aspectelor de specialitate fiscală sunt și reprezentanți ai părții civile, fiind funcționari publici salarizați în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, numiți prin ordin administrativ al președintelui Direcției Antifraudă din cadrul agenției și subordonați acestuia, atât calitatea dobândită, cât și cariera acestora fiind dependente de voința forurilor conducătoare ale părții civile, egalitatea de arme este ignorată în mod fățiș. Susține că acest procedeu probatoriu al raportului de constatare întocmit de către una dintre părțile procesului penal este singular în cadrul legislațiilor procesual penale europene. Totodată, arată că „oferirea posibilității ulterioare întocmirii mijlocului de probă de specialitate de a-l discuta și combate prin depunerea de memorii sau susțineri verbale în fața instanței de judecată ori chiar prin contestarea - potrivit prevederilor art. 374 alin. (7) și ale art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală - a raportului de constatare astfel întocmit nu suplinește atingerea adusă principiului egalității de arme între apărare și acuzare prin producerea mijlocului de probă acuzator în condiții oculte și discreționare - exclusiv la dispoziția și sub controlul organului de urmărire penală - de către un subiect procesual principal“. Mai menționează că, „în actuala construcție a noului Cod de procedură penală, legiuitorul a înțeles să atribuie actelor încheiate de către organele cu atribuții de constatare, cum este și Agenția Națională de Administrare Fiscală, doar calitatea de acte de sesizare a organelor de urmărire penală, în temeiul dispozițiilor art. 61 alin. (4) din Codul de procedură penală, procesele-verbale ale acestor organe neavând valoarea unor constatări de specialitate în procesul penal, potrivit prevederilor art. 198 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală, tocmai în scopul asigurării plenitudinii garanțiilor aferente dreptului la un proces echitabil“. Or, eludarea voinței legiuitorului prin atribuirea calității de mijloc de probă constatărilor unui reprezentant al unui organ al statului cu atribuții de control, care are totodată calitatea de participant procesual interesat în promovarea și susținerea acțiunii civile, provoacă un grav dezechilibru între părțile procesului penal, încălcând egalitatea în fața legii și dreptul la un proces echitabil al celor împotriva cărora sunt exercitate acțiunile judiciare. ...