Decizia CCR nr. 434/2021Punctul 7
Punctul 7
7. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2013 se susține, în esență, că acest text este neconstituțional prin recunoașterea posibilității efectuării unor acte de cercetare penală și producerii unor mijloace de probă de către prepușii uneia dintre părțile procesului penal, care nu au calitatea de organe judiciare și nu au dreptul de a prelua din atribuțiile Ministerului Public. Se susține astfel că primul aspect de neconstituționalitate izvorăște din însăși calitatea celor care întocmesc mijloacele de probă prevăzute de aceste norme legale. Raportul de constatare întocmit de inspectorii antifraudă constituie mijloc de probă în procesul penal, deși acesta este întocmit de către funcționari care au calitatea de prepuși ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală, instituție cu calitate procesuală activă în componenta civilă a cauzelor având ca obiect infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute de Legea nr. 241/2005. Prin asocierea activității de urmărire penală a procurorului, care, potrivit art. 131 din Constituție, reprezintă interesele generale ale societății, adică inclusiv ale persoanei acuzate, cu activitatea părților civile, cărora li se recunoaște atribuția de a efectua adevărate acte de investigație penală, sunt afectate rolul și statutul procurorului, din perspectiva imparțialității și obiectivității sale. Invocându-se o serie de decizii ale Curții Constituționale (Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018) și cu raportare la considerentele acestora, se susține că se identifică și în privința textului criticat același mecanism al legiuitorului prin care sunt date în competența funcțională a organelor cu atribuții de constatare fiscală atribuții de identificare și valorificare a probelor în procesul penal, fapt suficient per se pentru a se constata antiteza cu exigențele unui proces echitabil. A recunoaște angajaților părții civile dreptul de a înfăptui procedee probatorii și de a întocmi mijloace de probă reprezintă o încălcare a principiului egalității de arme, garanție a procesului echitabil, dar și a regulii fundamentale a egalității în fața legii a participanților la procesul penal, fiind, totodată, o nesocotire a dreptului la apărare. ...
Sursa oficială ↗