Decizia CCR nr. 450/2021Punctul 11

11. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că posibilitatea cumulării de către una și aceeași persoană, în cadrul aceleiași cauze penale, a calității de denunțător și a celei de martor încalcă dreptul la un proces echitabil și principiul loialității administrării probelor, prevăzut la art. 101 din Codul de procedură penală, fiind evident că cel care denunță nu poate dobândi și calitatea de martor în cadrul aceluiași proces penal. Se susține că, practic, prin întrunirea celor două calități anterior menționate, se obțin mijloace de probă de natură diferită generate de activitatea aceleiași persoane interesate să-și dovedească propriile susțineri, descrise în cuprinsul actului de sesizare a organelor de urmărire penală. Se mai arată că acceptarea schimbării calității de denunțător în cea de martor permite acuzării să dubleze probele în dosar, întrucât denunțătorul va face tot ceea ce îi stă în putință pentru a dovedi acuzarea. Se susține, de asemenea, că denunțul nu se regăsește printre mijloacele de probă prevăzute la art. 97 din Codul de procedură penală și că, de vreme ce art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală prevede că o soluție de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei și de amânare a aplicării pedepsei nu se poate întemeia într-o măsură determinantă pe declarațiile investigatorilor, colaboratorilor și ale martorilor protejați, cu siguranță o astfel de soluție nu se poate întemeia nici pe declarațiile denunțătorului, întrucât persoana interesată în cauză este tentată să accepte administrarea oricăror probe produse de denunțător. Se susține că, din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 29 și următoarele cu cele ale art. 288 din Codul de procedură penală, rezultă că denunțătorul este participant la procesul penal, făcând parte din categoria „alți subiecți procesuali“, și că întrunirea de către acesta a calității de martor face ca declarațiile sale să devină mijloc de probă. Se face trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la calitatea de martor și se conchide că dispozițiile legale criticate sunt echivoce în privința sensului noțiunii de „martor“, întrucât acestea nu arată dacă fac referire la sensul restrâns al acesteia sau dacă au în vedere și noțiunea de „martor-denunțător“. Se susține, totodată, că declarațiile denunțătorului sunt subiective, motiv pentru care nu trebuie să constituie probe în procesul penal, și că, spre deosebire de acestea, declarațiile martorului sunt obiective, motiv pentru care denunțătorul nu ar trebui să poată fi audiat ca martor, în sens restrâns. ...