Decizia CCR nr. 433/2021Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 24.06.2021 · dosar 583/320/2018
Punctul 6
6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că textul legal face discriminare între inculpații care au fost condamnați în străinătate și cei condamnați în România, în sensul că prin recunoașterea hotărârilor străine în condițiile impuse de acesta, primii nu pot beneficia de deducerea perioadelor de detenție executate în străinătate în baza unor hotărâri de condamnare. În opinia autorului excepției, condiția suplimentară impusă, și anume aceea a executării pedepsei în întregime sau considerarea acesteia ca fiind executată, conduce la nașterea situației discriminatorii menționate, câtă vreme în privința persoanelor condamnate de o instanță română nu este necesar ca pedeapsa să fie executată în întregime sau constatată ca fiind executată pentru ca apoi să se constate incidența cazului de deducere a pedepsei deja executate, prevăzut de art. 40 alin. (3) din Codul penal. Se precizează în acest sens și faptul că instituția liberării condiționate este reglementată diferit în sistemele judiciare ale fiecărui stat, astfel încât condițiile liberării, fracțiile de pedeapsă executate și chiar noțiunile de „pedeapsă considerată ca fiind executată“ pot diferi. Se poate ajunge astfel „la situația absurdă“ ca un condamnat liberat condiționat (cazul său), însă cu un rest de pedeapsă de o zi, să nu poată beneficia de recunoașterea hotărârii străine, doar pentru că autoritățile judiciare străine au decis să îi acorde „beneficiul“ unei liberări condiționate care, în realitate, ajunge să îi creeze o situație defavorabilă, prin punerea sa în imposibilitatea de a i se recunoaște hotărârea străină de condamnare. ...
Sursa oficială ↗