Decizia CCR nr. 335/2021Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă principiile constituționale privind egalitatea în drepturi, înfăptuirea justiției, instanțele judecătorești, rolul Ministerului Public și statutul procurorilor. În acest sens, arată că „în ședința de cameră preliminară nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, neadmițându-se oralitate și contradictoralitate efectiv reală pe problema fondului infracțiunii nici chiar în condițiile în care se vede că organele de urmărire penală nu au admis astfel de cereri pe timpul urmăririi penale sau alte probe solicitate și care puteau duce la aflarea adevărului“. Invocă, totodată, considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 599 din 21 octombrie 2014. Mai susține că, „de regulă, prin diverse tertipuri mai mult sau mai puțin legale ale organelor de urmărire penală sau chiar abuzive, validate și aprobate de judecătorul de cameră preliminară în aceeași manieră sau din nepricepere, dezinteres, neprofesionalism etc. se ajunge ca problema de fond a părții vătămate să nu ajungă niciodată să fie temeinic, legal analizată în fața instanței de judecată, judecarea ei rămânând la îndemâna procurorilor și mai ales a unor polițiști care strâng și administrează probele după bunul lor plac, favorizând infractorii care le sunt prieteni sau cu care au diverse interese, considerând că pe ei nu-i întreabă nimeni să dea socoteală“. De asemenea, consideră că, „în majoritatea dosarelor, organele de urmărire penală nu acționează cu responsabilitate, seriozitate - prin neexercitarea rolului activ în ceea ce privește strângerea și interpretarea probelor -, polițiștii nu-și îndeplinesc sarcinile ce le revin în ceea ce privește cercetarea la fața locului la timp, complet și în mod responsabil, strâng probele de martor în mod netransparent, fără a schița vreun gest în a pune întrebări martorilor, invocând diverse motive, iar după strângerea probelor nu aprobă cererile cu privire la confruntarea cu mărturiile mincinoase ale martorilor, în scopul aflării corecte, complete, convingătoare a adevărului, ceea ce favorizează infractorii. Prin asemenea procedee partea vătămată nu știe niciodată când, cum, în prezența cui se strâng probele, declarațiile martorilor. Se pune întrebarea firească dacă poate partea vătămată să-și apere interesele în mod echitabil sau trebuie să accepte execuția organelor de urmărire penală prin judecarea cauzei de către polițiști“. În ceea ce privește judecătorii de cameră preliminară, arată că aceștia nu observă apărările și excepțiile invocate, întrucât nu răspund motivat, „ba mai mult, încercând să fie în asentimentul deciziilor procurorilor, fac afirmații impardonabile față de ceea ce se numește raționament logic“. Face precizarea că în niciunul din dosarele în care a formulat plângere penală „nu s-a făcut o confruntare reală a părților și a martorilor“. ...