Decizia CCR nr. 115/2024Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 5 alin. (2) fraza a doua din Codul de procedură penală încalcă principiul statului de drept în componenta sa referitoare la garantarea drepturilor cetățenilor, dreptul la apărare, precum și dreptul acuzatului de a întreba sau solicita audierea martorilor acuzării și de a obține citarea și audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca martorii acuzării. Arată că dispozițiile art. 5 alin. (2) fraza a doua din Codul de procedură penală reglementează principiul aflării adevărului, unul dintre principiile de bază ale aplicării legii procesual penale alături de legalitatea procesului penal, separarea funcțiilor judiciare, caracterul echitabil și dreptul la apărare. Observă că prevederile art. 5 alin. (1) din Codul de procedură penală se referă la obligația organelor judiciare de a stabili adevărul pe bază de probe, în timp ce dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol sunt aplicabile numai organelor de urmărire penală, inclusiv procurorului militar care a instrumentat cauza. După ce în prima frază a alin. (2) se arată că organele de urmărire penală au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului, fraza a doua instituie dreptul organelor de urmărire penală de a respinge sau de a nu consemna cu rea-credință probele propuse în favoarea suspectului sau inculpatului, sub sancțiunea eventuală a nulității relative, potrivit prevederilor art. 282 din Codul de procedură penală. Totodată, arată că legea procesual penală instituie obligația procurorului de a-și exercita cu bună-credință atribuțiile funcționale și de a strânge și administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului/inculpatului, obligație a cărei nesocotire conduce la vătămarea drepturilor și a intereselor legitime ale suspectului/inculpatului, respectiv dreptul la apărare, la un proces echitabil, la respectarea demnității umane, fapte care constituie infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de dispozițiile art. 297 din Codul penal. Susține că dispozițiile art. 5 alin. (2) fraza a doua din Codul de procedură penală au ca efect nepedepsirea abuzului în serviciu comis de organele de urmărire penală, operând precum o veritabilă dezincriminare - printr-o normă de procedură penală - a unei fapte deosebit de grave. Astfel, textul de lege analizat îi situează pe procurori - în speță, pe cei militari - deasupra legii penale, printr-un „privilegiu inabil mascat“ de norma de procedură penală criticată, contrar prevederilor art. 16 din Constituție. Consideră că textul de lege referitor la respingerea sau neconsemnarea cu rea-credință a probelor propuse în favoarea suspectului sau inculpatului legiferează reaua-credință a organelor de urmărire penală și lasă o faptă deosebit de gravă nu numai în afara legii penale, ci și în afara răspunderii de orice altă natură, cum ar fi cea disciplinară, civilă, administrativă etc. Norma criticată nesocotește toate principiile care stau la baza arhitecturii statului de drept, cu precădere pe cele privind drepturile fundamentale ale omului, drepturi în absența cărora nu poate să existe stat de drept, în accepțiunea dispozițiilor art. 1 din Constituție. Susține că trimiterea la eventualele sancțiuni prevăzute în Codul de procedură penală, în ipoteza conduitei de rea-credință a organelor de urmărire penală, realizează o formă de răspundere mascată, neclară, imprecisă, imprevizibilă și fără consecințe juridice pentru încălcarea drepturilor suspectului/inculpatului, lăsând în sarcina acestuia din urmă să dovedească vătămarea cauzată prin reaua-credință a procurorului la administrarea probelor solicitate în apărare. În acest fel se aduce atingere chiar substanței drepturilor, acestea fiind lipsite de efectivitate, îndeosebi dreptul la apărare, consacrat de prevederile art. 24 din Constituție și ale art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenție. Mai arată că invocarea nulităților relative de către suspect/inculpat îi transferă acestuia o sarcină greu de îndeplinit, o „probă diabolică“. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală, aceste nulități pot fi invocate numai până la închiderea procedurii în camera preliminară, dacă încălcările au survenit în cursul urmăririi penale. ...