Decizia CCR nr. 79/2021Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile art. 283 alin. (4) lit. m) din Codul de procedură penală încalcă principiul legalității și egalitatea cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări. În acest sens, arată că textul de lege criticat aduce atingere principiului egalității în drepturi, întrucât creează un tratament diferențiat pentru cazuri egale, fără o motivare obiectivă și rezonabilă, existând, totodată, o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite. Astfel, pornind de la rațiunea pentru care legiuitorul a prevăzut în Codul de procedură penală aplicarea de amenzi judiciare - care nu poate fi decât aceea de a face ca desfășurarea unui proces penal să nu fie obstrucționată prin abateri de natură a îngreuna finalizarea unei cercetări penale în condiții optime -, susține că lucrătorul de poliție judiciară (organul de cercetare penală) este sancționat dacă săvârșește o asemenea abatere (în speță, neîndeplinirea în mod nejustificat a dispozițiilor scrise ale procurorului, în termenul stabilit de acesta), însă procurorul, care, la rândul său, este susceptibil să comită abateri de natură a afecta finalizarea urmăririi penale în condiții optime (de exemplu, prin lăsarea în nelucrare a dosarului o perioadă mare de timp sau prin efectuarea de cercetări incomplete care duc la soluții infirmate și la reluarea urmăririi penale), nu este supus sancțiunii amenzii judiciare, ci este cercetat disciplinar, fiind pasibil de o sancțiune disciplinară. Astfel, se ajunge la situația în care, pentru abateri similare - cel puțin sub aspectul consecințelor - în cadrul unui proces penal, sancțiunile aplicabile sunt diferite. Consideră că, „prin sancționarea directă și efectivă de către procurorul de caz, nu se oferă organului de cercetare penală o protecție împotriva arbitrarului și nici măcar posibilitatea unei argumentări complete“. De asemenea, susține că dispozițiile art. 283 alin. (4) lit. m) din Codul de procedură penală nu întrunesc cerințele de claritate, previzibilitate și accesibilitate cu privire la calitatea legii. Arată că ordonanțele de stabilire a sarcinilor într-un dosar penal nu indică în mod nominal lucrătorul de poliție judiciară, ci sunt emise în abstract, adresându-se doar „organului de cercetare penală“. Astfel, în multe situații, până la expirarea termenului stabilit de procuror, un dosar se află în lucru, în mod succesiv, la mai mulți lucrători de poliție judiciară, prin repartizarea făcută de conducerea organului de cercetare penală, fără ca procurorul să cunoască nominal polițiștii respectivi. Abia când se hotărăște să aplice amenda, procurorul solicită informații conducerii organului de cercetare penală cu privire la identitatea polițistului care are în lucru dosarul. În practică s-a constatat că procurorul aplică amenda judiciară polițistului care avea în lucru dosarul la momentul când s-a împlinit termenul stabilit pentru îndeplinirea sarcinilor. Pe de altă parte, faptul că în ordonanță nu se indică nominal polițistul desemnat să îndeplinească sarcinile stabilite face ca polițiștii cărora li se repartizează dosarul de către șefii ierarhici să nu conștientizeze pe deplin responsabilitatea personală. ...