Decizia CCR nr. 347/2021Punctul 16

CCR · decizie de neconstituționalitate · 20.05.2021 · dosar 1.107/103/2017
Punctul 16
16. Referitor la critica privind încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție prin faptul că textul are caracter general, fiind imposibil de înțeles în concret care sunt activitățile ce atrag incompatibilitatea, Curtea observă că aceasta este neîntemeiată. Astfel, textul de lege criticat este clar, precis și previzibil, în sensul că exercitarea oricărei activități, în paralel cu aceea de manager, creează o stare de incompatibilitate. Faptul că legiuitorul nu a enumerat toate cazurile în care se desfășoară o activitate, unul dintre acestea fiind cel al deținerii unei întreprinderi individuale, nu aduce atingere principiului constituțional invocat, deoarece orice normă juridică trebuie să aibă un anumit grad de abstractizare. Revine instanței judecătorești, în procesul de interpretare și aplicare a legii, rolul de a identifica aceste cazuri. ...
Sursa oficială ↗