Decizia CCR nr. 309/2021Punctul 19

19. Referitor la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 254 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă prin raportare la prevederile art. 21 din Legea fundamentală, Curtea a reținut că neindicarea numelui, prenumelui și adresei martorilor prin cererea de chemare în judecată atrage sancțiunea procedurală a decăderii, configurarea și reglementarea acestei sancțiuni ținând de opțiunea legiuitorului, în temeiul art. 61 alin. (1) și al art. 126 alin. (2) din Constituție. Această opțiune nu poate avea însă ca efect atingerea substanței dreptului, respectiv, în cazul de față, a accesului liber la justiție și a dreptului la un proces echitabil. Sancțiunea decăderii impusă de legiuitor urmărește un scop legitim, respectiv disciplinarea părților, asigurarea celerității judecării cauzei, ea este adecvată și necesară pentru atingerea acestui scop în sensul că posibilitatea indicării și individualizării respectivei probe a fost una efectivă - și nu iluzorie - în etapa anterioară începerii propriu-zise a judecății. În privința existenței unui just echilibru între interesele concurente, respectiv cel de bună administrare a justiției, în vederea asigurării unei ordini și discipline procesuale, pe de o parte, și exigențele accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, pe de altă parte, Curtea a reținut că între acestea nu există un dezechilibru, întrucât sancțiunea procesuală impusă nu este nici excesivă și nici nerezonabilă, din contră, ea asigură părților un cadru procesual stabil, ceea ce determină o previzibilitate sporită în privința desfășurării ulterioare a procesului. Astfel, pârâtul nu va putea fi surprins de folosirea altor dovezi direct în faza de judecată, ceea ce echivalează cu existența unui climat de ordine și de predictibilitate necesar pentru exercitarea în condiții optime a oricărui drept fundamental. Așadar, sancțiunea procesuală a decăderii este una proporțională cu scopul legitim urmărit și nu este de natură a afecta substanța dreptului de acces la justiție și nici a celui la un proces echitabil. De altfel, Curtea reține că nu se pot absolutiza nici exigențele dreptului de acces la justiție, acesta trebuind, pe de o parte, să cunoască o reglementare statală corespunzătoare, iar, pe de altă parte, să se integreze în concepția procesului civil, astfel cum acesta a fost configurat de noua reglementare procesual civilă (a se vedea în acest sens Decizia nr. 18 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 23 martie 2015, paragraful 12). ...