Decizia ÎCCJ nr. 11/2021 (RIL)Punctul 3

3. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Cu referire la chestiunea de drept ce face obiectul sesizării, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că dispozițiile art. 37 din Codul penal privind recalcularea pedepsei pentru infracțiunea continuată sunt aplicabile doar în faza de executare, în cauze având ca obiect modificarea pedepsei întemeiate pe art. 585 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. În argumentarea punctului de vedere s-a susținut că imposibilitatea aplicării art. 37 din Codul penal de către instanța care judecă o persoană condamnată definitiv pentru alte acte care intră în conținutul aceleiași infracțiuni și stabilirea unei pedepse pentru întreaga activitate infracțională sunt determinate de impedimente procedurale. În acest sens s-a arătat că dispozițiile procesual penale nu mai reglementează posibilitatea extinderii acțiunii penale cu privire la alte fapte în cursul judecății, aspect care conduce la inexistența unui instrument procesual adecvat care să permită desființarea unei hotărâri judecătorești definitive, anterioare, pronunțate doar pentru o parte a actelor de executare din conținutul unei infracțiuni continuate, iar art. 43 din Codul de procedură penală nu permite reunirea unei cauze soluționate definitiv. Ca atare, s-a apreciat că, spre deosebire de reglementarea anterioară, dispozițiile din Codul de procedură penală nu prevăd un instrument procesual adecvat pentru „extinderea obiectului judecății“, adică posibilitatea instanței să judece și alte fapte decât cele cu care a fost învestită. Astfel, reglementarea anterioară prevedea posibilitatea „extinderii obiectului judecății“ și permitea să fie (re)analizate condițiile de existență ale infracțiunii continuate pentru acte materiale cu judecarea cărora nu fusese inițial învestită. Or, în actuala reglementare, obiectul judecății nu se mai poate extinde și, subsumat acestei noi opțiuni de politică penală, instanța care soluționează acțiunea penală nu mai poate examina nicio faptă în plus față de cea cu care a fost învestită, modificarea pedepsei fiind posibilă doar în faza de executare deoarece instanța învestită cu acțiunea penală nu se poate (auto)învesti și cu alte fapte, fie ele judecate definitiv sau nu. În opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, doar dispoziția cuprinsă în art. 585 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală reglementează procedura de modificare a unei pedepse aplicate prin hotărâre definitivă. Așadar, deși art. 37 din Codul penal permite recalcularea pedepsei, textul nu poate fi aplicat decât în corelație cu dispozițiile art. 585 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală și, pe cale de consecință, modificarea pedepsei nu mai poate opera decât în faza de executare. Chiar dacă art. 37 din Codul penal nu face această distincție, sintagma „este judecat ulterior și pentru alte acțiuni sau inacțiuni care intră în conținutul aceleiași infracțiuni“ poate fi interpretată și în sensul că alte acțiuni/inacțiuni ale infracțiunii continuate au fost descoperite în timpul judecății unora dintre actele componente ale acesteia; în realitate, lipsind cadrul procesual pentru ca dispozițiile art. 37 din Codul penal să poată fi aplicate și în cursul judecății, singura interpretare posibilă este aceea potrivit căreia art. 37 din Codul penal reglementează doar modalitatea de stabilire a pedepsei în cadrul unei contestații întemeiate pe dispozițiile art. 585 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură penală. ...