Decizia CCR nr. 234/2021Punctul 3

CCR · decizie de neconstituționalitate · 08.04.2021 · dosar 551/64/2020
Punctul 3
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Principiul separației puterilor în stat este un principiu fundamental, care presupune că prerogativa de a emite acte normative aparține exclusiv legiuitorului. Astfel, legiuitorul a considerat că vechiul Cod penal nu mai corespunde realităților sociale și juridice, deoarece au apărut noi modalități de săvârșire a infracțiunilor, iar societatea a evoluat. Apreciază că admiterea excepției de neconstituționalitate ar determina o situație delicată, în condițiile în care vechiul Cod penal este abrogat de șapte ani. Face trimitere la dispozițiile art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Susține că destinatarii normelor juridice nu vor putea afla că aceste fapte sunt din nou incriminate, regăsindu-se în situația în care vor trebui să răspundă penal pentru săvârșirea acestora. Susține că voința legislativului este foarte clară cu privire la dezincriminarea infracțiunilor de calomnie și insultă. ...
Sursa oficială ↗