Decizia CCR nr. 61/2017Punctul 47

47. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art. 4 din lege, text care prevede că evenimentele legislative, precum modificarea, completarea sau suspendarea, nu pot „afecta“ actele normative de interpretare, Curtea constată că o atare soluţie legislativă este în concordanţă cu art. 1 alin. (5) coroborat cu art. 61 alin. (1) , respectiv art. 108 alin. (1) din Constituţie, întrucât nu este de conceput ca unul şi acelaşi organ emitent să dea două interpretări succesive - eventual diferite - aceleiaşi norme. Interpretarea autentică este o acţiune unică şi are drept finalitate precizarea voinţei legiuitorului de la momentul adoptării normei. Or, însăşi legiuitorul nu se poate contrazice în sensul că, de fapt, ar fi avut în vedere o altă interpretare a normei. Legea de interpretare nu este şi nu poate fi o opţiune de la un anumit moment dat al Parlamentului/Guvernului, ci o acţiune legislativă unică prin care este relevat, cu caracter obligatoriu, sensul normei supuse interpretării. Aşadar, în cauză, Curtea reţine că norma legală criticată nu consacră nicio limitare a competenţei legiuitorului primar sau delegat în privinţa activităţii sale generatoare de norme, ci normativizează un corolar firesc al actului de interpretare autentică realizat de acesta. Dacă Parlamentul/Guvernul, din considerente de oportunitate legislativă, optează pentru o îndepărtare de la acea interpretare, care de la data intrării în vigoare face corp comun cu norma interpretată, înseamnă că, în realitate, trebuie să adopte o nouă normă [modificatoare sau completatoare] a celei de bază. Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea art. 1 alin. (5) coroborat cu art. 61 alin. (1) din Constituţie privind rolul Parlamentului, respectiv art. 108 alin. (1) din Constituţie referitor la competenţa Guvernului în componenta sa referitoare la emiterea ordonanţelor. ...