Decizia CCR nr. 131/2021Punctul 23

CCR · decizie de neconstituționalitate · 02.03.2021 · dosar 7.878/256/2018
Punctul 23
23. Totodată, Curtea reține că legiuitorul a adoptat o soluție legislativă similară în materie extrapenală, stabilind în art. VI alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2018, în redactarea de la data sesizării Curții Constituționale, anterioară modificării acestuia prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 239/2019 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 92/2018, că: „(1) Dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători se aplică apelurilor formulate în procese pornite începând cu data de 1 ianuarie 2020. În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și până la data de 31 decembrie 2019 inclusiv, apelurile se judecă în complet format din 2 judecători.“ Cât privește noțiunea de „proces“, Curtea reține că aceasta este folosită în materie procesual civilă (extrapenală), art. 24 din Codul de procedură civilă stabilind că „Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare“, iar, potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă: „(1) Dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare. (2) Procesele începute prin cereri depuse, în condițiile legii, la poștă, unități militare sau locuri de deținere înainte de data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă: rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanță după această dată.“ În aceste condiții, Curtea reține că noțiunea de „proces“ privește faza judecății în procesul civil (extrapenal), „începerea“/„pornirea“ procesului raportându-se la momentul înregistrării cererii la instanță în condițiile art. 192 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit căruia „Procesul începe prin înregistrarea cererii la instanță, în condițiile legii“, și ale art. 3 alin. (2) din Legea nr. 76/2012. ...
Sursa oficială ↗