Decizia CCR nr. 124/2021Punctul 18

18. Curtea Constituțională a făcut, totodată, referire la consecințe de sorginte constituțională, cum ar fi exigențele ce țin de lipsa discriminării infractorului, în acest caz, pozitivă, care nu numai că justifică, dar impun aplicarea unui tratament identic. Aceasta presupune că suspecții/inculpații care au comis fapte sub imperiul legii vechi, dar care vor fi judecați sub imperiul legii noi trebuie să aibă, în funcție de legea mai favorabilă, o situație juridică identică ori cu cei condamnați anterior potrivit legii vechi, ori cu cei ce vor săvârși infracțiuni potrivit legii noi, nefiind permisă o a treia formă de tratament sancționator ce combină dispoziții din ambele coduri. Prin urmare, Curtea a constatat că, pentru a satisface cerințele constituționale ale art. 16 alin. (1) , potrivit cărora „Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări“, este interzisă alternarea instituțiilor de drept penal din cele două legi, deoarece, în caz contrar, în aplicarea legii penale mai favorabile s-ar crea o discriminare pozitivă, cu consecința creării unui privilegiu pentru infractorul care este judecat în perioada de tranziție a legii. Așadar, Curtea a constatat că, prin combinarea dispozițiilor penale din mai multe legi succesive, se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă rațiunea de politică penală concepută de legiuitor. Având în vedere cele de mai sus, Curtea a considerat că numai interpretarea prevederilor art. 5 din Codul penal în sensul că legea penală mai favorabilă se aplică în ansamblul ei este singura care poate înlătura viciul de neconstituționalitate. ...