Decizia CCR nr. 120/2021Punctul 20

20. Curtea a constatat că normele procesual penale precitate instituie obligația organelor judiciare de a avertiza suspectul sau inculpatul, în diferite momente procesuale, cu privire la dreptul la tăcere și neautoincriminare, încălcarea obligației menționate fiind sancționată în condițiile art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu consecința excluderii probei astfel obținute, conform art. 102 alin. (2) din Codul de procedură penală. Tot în Decizia nr. 236 din 2 iunie 2020, Curtea a constatat că dreptul la tăcere și dreptul la neautoincriminare decurg direct din prezumția de nevinovăție (paragraful 71), vizează buna administrare a justiției și aflarea adevărului prin prevenirea erorilor judiciare (paragraful 77) și privesc dreptul fundamental la apărare - garanție a dreptului la un proces echitabil (paragraful 78). Totodată, Curtea a reținut că dreptul la tăcere și la neautoincriminare nu este un drept absolut, fiind un drept procedural, circumscris garanțiilor procesual penale instituite prin art. 6 din Convenție, având caracter relativ, în acest sens fiind permis titularului său să renunțe la acest drept, dar și organelor judiciare să aducă limitări justificate, în anumite circumstanțe și având în vedere diverși factori, cu respectarea unui just echilibru între restrângerea acestui drept și scopul urmărit (paragraful 46). ...