Decizia CCR nr. 101/2021Punctul 119
Punctul 119
119. Practic, în cauza de față, legiuitorul nu a făcut altceva decât să convertească o circumstanță personală în sfera celor reale justificat de scopul urmărit - recuperarea rapidă a prejudiciului provocat bugetului de stat. Nu contează dacă unul dintre inculpați a acoperit prejudiciul cauzat sau dacă mai mulți inculpați au acoperit respectivul prejudiciu; de altfel, ar fi și greu de imaginat ca toți inculpații să acopere fiecare în parte prejudiciul integral cauzat, pentru că, în acest caz, prejudiciul ar fi recuperat de mai multe ori, sau ca fiecare în parte să plătească o cotă-parte pentru că nu se poate determina matematic cota-parte a fiecăruia. Prin urmare, legiuitorul a translat aceste cauze de nepedepsire/aplicare a pedepsei amenzii în sfera circumstanțelor reale. Este o reglementare specială, care încurajează inculpații să acopere prejudiciul. ...
Sursa oficială ↗