Sari la conținut

Decizia CCR nr. 98/2021Punctul 8

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
16.02.2021
Dosarul
6.275/300/2018

8. Ca regulă în materie, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în Hotărârea din 15 octombrie 2009, pronunțată în Cauza Micallef împotriva Maltei, instanța de la Strasbourg a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale inclusiv în privința măsurilor provizorii, în cazul în care rezultatul acestora este determinant cu privire la fondul cauzei, dacă acesta din urmă tinde la stabilirea unor drepturi sau obligații cu caracter civil. În acest demers, Curtea Europeană acordă o deosebită importanță faptului că, cel mai adesea, măsurile provizorii pot avea, în fapt, o existență îndelungată, prin raportare la întârzierile inerente actului de justiție și la gradul de încărcătură al instanțelor, iar permanența în timp a acestor măsuri provizorii are consecințe serioase asupra fondului dreptului. Aplicând aceste principii în prezenta cauză, instanța de judecată constată că obiectul cererii din speță îl constituie suspendarea provizorie a executării silite, iar rezultatul acesteia ar consta, în ipoteza admiterii cererii, în oprirea temporară a derulării unei proceduri de executare silită până la soluționarea cererii de suspendare a executării silite. Aceeași este situația privind cererea de suspendare a executării silite, supusă în egală măsură plății unei cauțiuni în aceleași condiții, potrivit dreptului intern, și a cărei soluționare produce efecte până la soluționarea contestației la executare. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie