Decizia CCR nr. 905/2020Punctul 5

5. Prin urmare, această sintagmă conduce la ineficacitatea instituției amânării aplicării pedepsei, astfel cum este reglementată de Codul penal, pentru că nu există nicio diferență între efectele produse de suspendarea executării pedepsei și amânarea aplicării pedepsei, creându-se o discriminare indirectă, întrucât nu se face vreo diferențiere între categoriile de persoane care sunt supuse unui tratament diferit în urma sancțiunilor penale aplicate, ceea ce este contrar art. 16 alin. (1) din Constituție. De asemenea, dispozițiile criticate încalcă principiul egalității în fața legii fără privilegii și discriminări și prin raportare la prevederi asemănătoare, care se referă la alte categorii profesionale, similare cadrelor militare, cum ar fi, de exemplu, polițiștii, al căror statut prevede expres că, în cazul în care se dispune amânarea aplicării pedepsei, cel condamnat va fi repus în drepturile anterioare și își va putea exercita profesia neîngrădit; astfel, instituția juridică a amânării aplicării pedepsei este denaturată, ajungându-se la crearea unei discriminări directe între militari și polițiști, sens în care se face trimitere, spre exemplu, la art. 53 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative, care cuprinde dispoziții procesual penale care modifică art. 65 alin. (6) din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului. În contextul criticilor de neconstituționalitate se face referire la armonizarea legislației cu privire la instituția amânării aplicării pedepsei și este menționată jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la interzicerea discriminării. ...