Decizia CCR nr. 905/2020Punctul 40

CCR · decizie de neconstituționalitate · 16.12.2020 · dosar 1.054/45/2017
Punctul 40
40. Aplicând aceste statuări în prezenta cauză, Curtea constată că, deși în concepția noului Cod penal, persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, instituție nouă în cadrul juridic penal, nu i se mai aplică pedeapsa și nu este supusă niciunei decăderi, interdicții sau incapacități ce ar putea decurge din infracțiunea săvârșită, această instituție ce este prevăzută de norme de drept substanțial penal este transpusă în mod diferit în normele de drept procedural și în cele care reglementează statutele unor categorii socioprofesionale asupra cărora are incidență această instituție, fiind prevăzută producerea unor consecințe și efecte distincte și diferite în urma aplicării acestora. Astfel, dacă în unele cazuri s-a dispus de către instanța de judecată amânarea aplicării pedepsei, persoana în cauză va fi repusă în toate drepturile anterioare, inclusiv compensarea celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziție, respectiv a suspendării din funcție, potrivit competențelor stabilite prin ordin al ministrului structurii respective (ministrului afacerilor interne), în timp ce în alte cazuri, cum este și situația din speța de față, persoana cu privire la care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei poate fi trecută în rezervă sau direct în retragere ori poate fi menținută în activitate, pe baza propunerilor înaintate ierarhic, potrivit competențelor stabilite prin ordin al ministrului structurii respectiv (ministrul apărării naționale). ...
Sursa oficială ↗