Decizia CCR nr. 879/2020Punctul 3

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului prezent. Acesta arată că dispozițiile criticate se referă la obligația ce incumbă instanței de apel de a readministra declarațiile pe care prima instanță și-a întemeiat soluția de achitare, făcând referire la dispozițiile art. 374 alin. (7) -(10) și ale art. 383 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală. Apreciază că textul se referă la toate declarațiile, fără ca instanța de apel să poată cenzura declarațiile de la fondul cauzei, în mod contrar încălcându-se prevederile constituționale referitoare la claritatea și previzibilitatea legii. Susține că, în măsura în care se interpretează că instanța de apel poate cenzura declarațiile pe care s-a bazat soluția de achitare, se ajunge la încălcarea prevederilor art. 103 alin. (1) din Codul de procedură penală, în condițiile în care soluția de achitare s-a întemeiat pe lipsa de probe că o persoană a săvârșit infracțiunea. Arată că, deși în cauza de fond a solicitat administrarea probei cu martori, organele judiciare nu au procedat la audierea acestora. Apreciază că nu poate fi confundată obligația instanței de apel de a readministra declarațiile pe care prima instanță și-a întemeiat soluția de achitare cu dreptul părților de a administra probe. Susține că, pe de-o parte, norma este imperativă, instanța de apel fiind obligată să readministreze toate probele care au stat la baza soluției de achitare, iar, pe de altă parte, dispozițiile art. 374 alin. (7) -(10) și ale art. 383 alin. (3) și (4) din Codul de procedură penală, la care norma face trimitere, se referă la acele proceduri care reglementează posibilitatea de a readministra probe. O dispoziție legală ce intră în conflict cu o altă dispoziție de lege determină încălcarea criteriilor de claritate și previzibilitate, cu consecința aplicării sale arbitrare și a încălcării dreptului la un proces echitabil. ...