Decizia CCR nr. 303/2025Punctul 10

10. În motivarea excepției de neconstituționalitate, în ceea ce privește dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. a) fraza a doua teza întâi din Codul de procedură penală, autorii susțin, în esență, că norma legală criticată este neconstituțională sub trei aspecte. În primul rând, susțin că soluția legislativă prin care instanța de apel este obligată să readministreze probele administrate în fața instanței inferioare, doar în cazul pronunțării de către aceasta din urmă a unei soluții de achitare, iar nu și de condamnare, este de natură să nesocotească dreptul la un proces echitabil, principiul egalității în fața legii, dreptul la apărare și prezumția de nevinovăție. Consideră că obligativitatea readministrării probelor, care se impune instanței de apel în cazul unei soluții de achitare, ar trebui să existe și în cazul unei soluții de condamnare. Deși persoana condamnată poate formula apel cu privire la latura penală, readministrarea probelor depinde de aprecierea subiectivă a instanței. Susțin că această diferență de tratament constituie o vădită discriminare și încalcă principiul egalității în fața legii. În al doilea rând, autorii afirmă că instanța de apel decide readministrarea declarațiilor de la prima instanță, dacă admite apelul și desființează soluția de achitare, pronunțând o nouă hotărâre, care nu poate fi tot de achitare, ci de condamnare. Cum încuviințarea probelor și administrarea lor au loc înainte de adoptarea hotărârii, susțin că, pentru a decide readministrarea declarațiilor care au întemeiat soluția de achitare, instanța de apel trebuie să aibă deja preconcepută soluția pe care o va pronunța. În aceste condiții, afirmă că, atunci când încuviințează readministrarea declarațiilor care au întemeiat achitarea, instanța de apel se antepronunță, în sensul că va admite apelul, va desființa sentința de achitare și va pronunța o decizie de condamnare. Așa încât, apreciază că instanța de apel nu este imparțială, iar procesul în apel nu este echitabil. În al treilea rând, susțin că instanța de apel este obligată să readministreze numai declarațiile care au întemeiat soluția de achitare, pentru ca, în urma percepției directe a probei testimoniale, să justifice schimbarea soluției de achitare cu o soluție de condamnare. În schimb, arată că nu există o obligație a instanței de apel de a administra acele probe cerute de apărare, care pot menține soluția de achitare, chiar dacă ele nu au fundamentat soluția de achitare a primei instanțe și, eventual, nu au fost administrate la prima instanță, contrar principiului egalității armelor, care asigură caracterul echitabil al procesului penal, inclusiv din perspectiva imparțialității instanței, cât și a dreptului la apărare. Cum apelul este o cale devolutivă de atac, în apel se pot administra orice probe noi, nu doar cele care pot justifica admiterea apelului parchetului, desființarea sentinței de achitare și pronunțarea unei decizii de condamnare în apel. ...