Decizia CCR nr. 855/2020Punctul 5

5. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul domnului avocat Alex Ștefan Nicolae, care apreciază că textul criticat încalcă principiul clarității și previzibilității legii, fapt ce aduce atingere și prevederilor art. 21 alin. (3) și ale art. 24 din Constituție și celor ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Apreciază că motivele de neconstituționalitate invocate în prezenta cauză sunt diferite de cele analizate de Curte în jurisprudența sa. Consideră că modalitatea de reglementare a dispozițiilor art. 8 și art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 determină o confuzie între cele două infracțiuni incriminate de aceste texte de lege, nefiind posibilă o delimitare clară între acestea. Din perspectiva subiectului activ al infracțiunii reglementate de art. 9 din Legea nr. 241/2005, susține că practica judiciară și doctrina au fost inconsecvente în a stabili dacă acesta este un subiect activ general sau unul calificat. În ceea ce privește infracțiunea reglementată de art. 8 din Legea nr. 241/2005, arată că subiectul activ al acesteia este unul calificat. Subliniază că, în aceste condiții, nu există criterii clare prin aplicarea cărora să se facă diferența între subiecții activi ai celor două infracțiuni. Lipsa unor criterii clare prin aplicarea cărora să se facă diferența între cele două infracțiuni subzistă și în ceea ce privește subiectul pasiv, obiectul juridic, obiectul material. Deși textele sunt redactate diferit, finalitatea lor este aceeași, astfel că toate situațiile practice ce pot fi întâlnite pot fi încadrate în conținutul ambelor norme de incriminare. Susține că nici din perspectiva elementului material nu poate fi realizată o distincție între cele două infracțiuni. Afirmă că există o multitudine de pseudocriterii de delimitare între cele două infracțiuni, făcând imposibilă o delimitare clară între cele două texte de lege, în dezacord cu cerințele de claritate și previzibilitate. Apreciază că, în cazul de față, jurisprudența nu a contribuit la clarificarea celor două dispoziții legale, astfel că instanța de contencios constituțional este competentă să analizeze constituționalitatea dispoziției criticate și să sancționeze viciul de neconstituționalitate. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Invocă Decizia nr. 510 din 4 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 897 din 15 noiembrie 2017, Decizia nr. 450 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 9 noiembrie 2017, Decizia nr. 435 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 18 octombrie 2017, Decizia nr. 189 din 10 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 2 iunie 2011, Decizia nr. 259 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 17 august 2016, și Decizia nr. 673 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 20 martie 2017. Invocă, de asemenea, Decizia nr. 25 din 3 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 28 noiembrie 2017. Apreciază că nu au intervenit elemente noi, care să determine modificarea acestei jurisprudențe, soluția adoptată în deciziile citate, precum și considerentele acestora fiind valabile și în cauza de față. ...