Decizia CCR nr. 825/2020Punctul 32

32. Raportat la prevederile criticate în prezenta cauză, prin Decizia nr. 554 din 18 septembrie 2018, precitată, paragrafele 20-44, Curtea a efectuat testul de proporționalitate. Conform acestui principiu, orice măsură luată trebuie să fie adecvată - capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară - nu depășește ceea ce este necesar pentru îndeplinirea scopului și proporțională - corespunzătoare scopului urmărit (Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013, și Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 775 din 24 octombrie 2014). Procedând la efectuarea testului de proporționalitate și având în vedere principiile desprinse din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la protecția datelor cu caracter personal, în esență, Curtea a reținut că publicarea pe pagina de internet proprie a organelor fiscale a listelor cu debitorii persoane fizice care înregistrează obligații fiscale restante, precum și a cuantumului acestora nu pune în discuție aspecte cruciale ale vieții private a acestor debitori și cu atât mai puțin ridică probleme care țin de identitatea ori existența acestora. Cu referire la legitimitatea obiectivului urmărit de stat prin ingerința în viața privată ocrotită și garantată de art. 26 alin. (1) din Constituție, Curtea a reținut că, potrivit pct. 1 al anexei la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 558/2016 privind Procedura de publicare a listelor debitorilor care înregistrează obligații fiscale restante, precum și cuantumul acestor obligații, obiectivul dispozițiilor criticate constă în descurajarea acumulării de arierate bugetare de către contribuabili, persoane fizice și juridice. Cu alte cuvinte, măsura criticată urmărește sporirea efectivității încasărilor bugetare. Acest obiectiv poate fi ușor subsumat conceptului de bunăstare economică a țării, conținut în enumerarea de la paragraful 2 al art. 8 din Convenție, iar legitimitatea lui nu poate fi pusă la îndoială, în contextul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut, prin Hotărârea din 23 februarie 1995, pronunțată în Cauza Gasus Dosier-Und Fördertechnik GmbH împotriva Olandei, paragraful 61, că „facilitarea recuperării datoriilor fiscale se situează în mod clar în limitele interesului general.“ De asemenea, Curtea a recunoscut că trebuie lăsată o marjă de apreciere autorităților naționale competente cu referire la menținerea unui just echilibru între, pe de o parte, interesul publicității procedurilor judiciare, și, pe de altă parte, interesele părții sau ale unui terț în menținerea confidențialității unor astfel de date. În ceea ce privește importanța interesului public al unei colectări efective a impozitelor și a taxelor, Curtea a reamintit că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili taxele și impozitele, precum și de a configura regimul juridic al acestora, întemeiate pe dispozițiile art. 139 alin. (1) din Constituție, având în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care sa statuat că statul, mai ales atunci când elaborează și pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiția existenței unui „just echilibru“ între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 23 februarie 2006, pronunțată în Cauza Stere și alții împotriva României, paragraful 50, și Decizia nr. 270 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014, paragrafele 15 și 16). ...