Decizia CCR nr. 792/2020Punctul 6

6. Cu privire la art. 9 alin. (2) și (3) din Legea nr. 241/2005, se arată că modalitatea de reglementare a pedepsei principale în cazul formelor agravate ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzute prin textele criticate, contravine dispozițiilor constituționale și convenționale invocate de autorul excepției. Se susține că, potrivit doctrinei, prevederile art. 23 alin. (12) coroborate cu cele ale art. 53 alin. (2) din Constituție și ale art. 7 din Convenție reglementează două principii directoare la dreptului penal: principiul legalității pedepsei și principiul individualizării sancțiunilor de drept penal. Se arată că, potrivit acestora, sancțiunile de drept penal trebuie să fie astfel reglementate încât să reflecte periculozitatea faptei și a făptuitorului și să asigure realizarea scopului pedepsei penale; cu alte cuvinte, consecințele angajării răspunderii penale trebuie să fie proporționale cu situațiile care au determinat tragerea la răspundere penală. Se arată că principiile constituționale ale legalității și proporționalității pedepsei penale se impun, în primul rând, legiuitorului. În acest context, se arată că tratamentul sancționator al formelor agravate ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzute la art. 9 alin. (2) și (3) din Legea nr. 241/2005, a fost modificat prin Legea nr. 50/2013 privind modificarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, în a cărei expunere de motive s-a prevăzut necesitatea „creșterii semnificative a pedepselor cu închisoarea pentru infracțiunile de evaziune fiscală în vederea asigurării eficienței și rolului preventiv-educativ al normelor de incriminare“. Se susține că expunerea de motive anterior menționată nu conține motivarea, studiul de impact și nu face referire la punctul de vedere negativ depus de Guvern cu privire la proiectul Legii nr. 50/2013. Se susține că, potrivit doctrinei, „noua logică a pedepselor“ nu are în vedere majorarea dusă la absurd a limitelor pedepselor, care nesocotește ierarhia valorilor sociale într-o societate democratică, ci, mai degrabă, necesitatea reașezării în limite normate a tratamentului sancționator al pedepselor. Având în vedere considerentele mai sus arătate, se susține că limitele speciale actuale ale pedepselor prevăzute pentru formele agravate ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzute la art. 9 alin. (2) și (3) din Legea nr. 241/2005, sunt vădit neconstituționale, contravenind prevederilor art. 23 alin. (12) coroborate cu cele ale art. 53 alin. (2) din Constituție, precum și dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) . Se susține că regimul sancționator criticat frizează absurdul, că este nepermis ca în cazul unor infracțiuni contra patrimoniului, a infracțiunilor de serviciu sau a infracțiunilor de corupție să fie prevăzute limite speciale care să permită pronunțarea unor pedepse cu închisoarea de 9-15 ani și că există numeroase infracțiuni de o gravitate mai mare decât cele de evaziune fiscală prevăzute la art. 9 alin. (2) și (3) din Legea nr. 241/2005 pentru care au fost reglementate pedepse mult mai mici. Se face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale, respectiv la deciziile nr. 3 din 15 ianuarie 2014, nr. 270 din 23 aprilie 2015, nr. 603 din 6 octombrie 2015, nr. 18 din 17 ianuarie 2017 și nr. 368 din 30 mai 2017. Se susține, totodată, că tratamentul sancționator al infracțiunilor reglementate la art. 9 alin. (2) și (3) din Legea nr. 241/2005 nu este în acord cu cerințele impuse de legislația europeană în domeniul prevenirii și combaterii evaziunii fiscale, care prevăd un maxim al pedepsei închisorii pentru infracțiunile de evaziune fiscală de cel puțin 4 ani. ...