Decizia CCR nr. 751/2020Punctul 40

CCR · decizie de neconstituționalitate · 20.10.2020
Punctul 40
40. Referitor la aplicabilitatea în speță a Deciziei nr. 588 din 21 septembrie 2017 cu privire la detașarea magistraților, Guvernul apreciază că aceasta nu este aplicabilă în cazul personalului medical, al cărui statut nu este reglementat la nivel constituțional. De asemenea, precizează că raporturile juridice privind detașarea sunt reglementate prin Legea nr. 136/2020, care a fost adoptată ca lege organică, fiind respectate prevederile art. 73 alin. (3) lit. p) din Legea fundamentală. Legiuitorul nu deleagă în mod expres unei autorități administrative dreptul de a adopta acte de reglementare secundară în domeniul detașării personalului din domeniul sănătății. În temeiul legii este emis doar actul administrativ individual (ordin) prin care se dispune detașarea, dar acest act nu reglementează condițiile detașării. Ordinul poate fi atacat la instanța judecătorească, fiind asigurat accesul liber la justiție al persoanei nemulțumite. Legiuitorul primar stabilește foarte clar condițiile în care poate avea loc detașarea la art. 19 alin. (1) -(3) din Legea nr. 136/2020, în acord cu dispozițiile constituționale ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi, contrar celor susținute de autorul sesizării: măsura detașării este instituită prin lege; în cazul unei situații obiective, respectiv existența unui deficit de personal pentru apărarea sănătății publice; măsura se dispune pe durata instituirii măsurii în domeniul sănătății publice, în situații de risc epidemiologic și biologic, având caracter excepțional și temporar; existența acordului personalului sau în lipsa acestuia, dovedirea imposibilității completării schemei de personal prin alte modalități și a existenței motivării direcției de sănătate publică, a inspectoratului județean pentru situații de urgență sau al municipiului București ori a Centrului național de coordonare și conducere a intervenției care arată caracterul proporțional al măsurii; durata maximă de 30 de zile care arată caracterul proporțional al măsurii; prin ordin ce poate fi atacat în contencios administrativ, ceea ce reprezintă caracterul democratic al măsurii; măsura se aplică în mod nediscriminatoriu, nefiind prevăzute excepții; plata indemnizației de detașare în plus față de salariul de încadrare, diurna zilnică de 2% din salariul de încadrare, cazarea și transportul în localitatea unde se dispune detașarea, ceea ce arată caracterul proporțional al măsurii; prin instituirea măsurii nu se afectează substanța dreptului la muncă. ...
Sursa oficială ↗