Decizia CCR nr. 751/2020Punctul 89
Punctul 89
89. Examinând, în continuare, excepția de neconstituționalitate formulată în raport cu dispozițiile art. 19 din Legea nr. 136/2020, Curtea reține că acest articol de lege reglementează posibilitatea detașării personalului medical, paramedical și auxiliar specializat din sistemul public în vederea acoperirii necesarului de personal medical în situația existenței unui deficit de personal medical constatat de către direcția de sănătate publică sau de inspectoratul județean pentru situații de urgență sau al municipiului București. Reglementarea este circumscrisă situației speciale prezentate de existența unor situații de risc epidemiologic și biologic. Ca atare, stabilind condițiile în care detașarea poate fi dispusă în condițiile Legii nr. 136/2020, dispozițiile alin. (1) și (2) din articolul de lege amintit precizează că aceasta se realizează doar dacă există un deficit de personal, în situații de risc epidemiologic și biologic. Detașarea se face cu acordul persoanei detașate, însă poate fi dispusă și în absența acordului acesteia doar atunci când deficitul de personal constatat nu se poate acoperi prin completarea schemei de personal cu personal medical care șia exprimat acordul pentru detașare, cu voluntari sau cu personal medical militar și la solicitarea motivată a direcției de sănătate publică județeană sau a municipiului București, a inspectoratului județean pentru situații de urgență sau al municipiului București ori a centrului național de coordonare și conducere a intervenției. De asemenea, în acest caz, detașarea poate fi dispusă pentru cel mult 30 de zile. ...
Sursa oficială ↗