Decizia CCR nr. 718/2020Punctul 7

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 439 alin. (1) din Codul penal, autorul Petre Peter susține, referitor la elementul material din conținutul constitutiv al infracțiunii, și anume „săvârșirea“, că acesta nu este definit în mod clar și previzibil, pentru a se putea distinge actele materiale pe care le presupune, respectiv executarea efectivă, efectuarea de acte de sprijin al autorului nemijlocit al faptei incriminate prin acest text normativ sau aderarea la astfel de acte. Face referire la Rechizitoriul nr. 47/P/2017, întocmit de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție - Secția Parchetelor Militare, cu care a fost sesizată instanța în prezenta cauză, prin care unii inculpați, printre care și autorul excepției, au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de crime contra umanității, prevăzute de art. 439 alin. (1) lit. g) și art. 439 alin. (1) lit. j) din Codul penal, în varianta aderării la atacul generalizat și sistematic lansat împotriva unei populații civile, respectiv împotriva manifestanților din Piața Universității din București și a populației Bucureștiului, din perioada 13-15 iunie 1990, ori prin alte acte materiale de executare. Invocă Decizia Curții Constituționale nr. 405 din 15 iunie 2016, paragraful 52, potrivit căruia „legiuitorului îi revine obligația ca, în actul de legiferare, indiferent de domeniul în care își exercită această competență constituțională, să dea dovadă de o atenție sporită în respectarea principiului clarității și previzibilității legii“. De asemenea, susține că lipsa unei definiții clare, exacte, precise, a elementului material al infracțiunii prevăzute de norma penală criticată, duce la încălcarea principiului potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată și aplicată extensiv în defavoarea acuzatului (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, paragraful 45) și că termenii prevăzuți la art. 439 alin. (1) din Codul penal și art. 439 alin. (1) lit. j) din același act normativ nu sunt definiți de legiuitor, în conținutul articolelor mai sus-menționate fiind folosiți următorii termeni: „atac generalizat sau sistematic“, „populație civilă“, „persecutarea unui grup sau a unei colectivități determinate“, termeni care nu sunt definiți în Codul penal. S-a arătat că, în lipsa unei definiții, nu se poate stabili cu exactitate ce înseamnă atac generalizat sau sistematic, populație civilă, persecutarea unui grup sau a unei colectivități determinate, în înțelesul legii penale, iar a apela la definirea acestor termeni, dată în dicționarul explicativ, ar însemna să se încalce principiul citat anterior, potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată și aplicată extensiv în defavoarea acuzatului. Așadar, lipsa definirii clare și previzibile a acestor termeni din conținutul art. 439 alin. (1) din Codul penal, ce face obiectul criticii, lipsește persoana căreia i se adresează să poată determina, fără echivoc, care este comportamentul ce poate avea semnificație penală (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, paragraful 55), precum și împrejurările cu relevanță penală care însoțesc un astfel de act. De asemenea, se susține că lipsa descrierii clare și previzibile a elementelor ce intră în conținutul constitutiv al infracțiunii contra umanității, prevăzute de art. 439 din Codul penal, înfrânge și principiul legalității incriminării, acest aspect fiind reținut de Curtea Constituțională în Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, paragraful 65. Cu privire la elementul circumstanțial al săvârșirii pe timp de pace sau în timp de război a acestei infracțiuni, s-a arătat că legiuitorul nu a reglementat în niciun fel aceasta, deși se impune o astfel de reglementare, având în vedere că infracțiunile contra umanității, prevăzute de art. 439 alin. (1) din Codul penal, sunt incluse în titlul XII - Infracțiuni de genocid, contra umanității și de război, capitolul 1 - Infracțiuni de genocid și contra umanității, iar nu la capitolul II - Infracțiuni de război, iar legislația conexă la această infracțiune este Convenția de la Geneva din 12 august 1949, privitoare la protecția persoanelor civile în timp de război, ratificată prin Decretul nr. 183/1954, publicat în Buletinul Oficial nr. 25 din 21 mai 1954, și că, atunci când legiuitorul a avut în vedere incriminarea faptei, în cazul săvârșirii ei în timp de război, a prevăzut aceasta, așa cum a făcut-o în cazul incriminării faptei ca variantă agravantă a infracțiunii de genocid, prevăzută de art. 438 alin. (2) din Codul penal. În ultimul rând, s-a arătat că legiuitorul nu a definit/explicat termenii „grup și colectivitate determinată“ din conținutul art. 439 alin. (1) lit. j) din Codul penal, prin precizarea numărului de persoane care le compun, calitatea persoanelor componente, omogenitatea, relațiile care stau la baza constituirii lor, felul/tipul unor astfel de grupuri sau colectivități determinate, zona ocupată de acestea. ...